Căpitanul Petrolului, Valentin Țicu, a oferit o primă reacție după ce l-a accidentat pe Dragoș Iancu (de la Hermannstadt) și a primit o suspendare-record, așteptând acum recursul de azi al Comisiei de Apel a FRF.
Țicu să mai aibă de ispășit doar o partidă de suspendare, fiindcă a efectuat deja 7 din cele 16 meciuri „pe tușă”, și a ținut să transmită de asemenea un mesaj pentru cei care l-au apostrofat prin interviul acordat Gazetei Sporturilor.
Fundașul în vârstă de 23 de ani a fost sancționat cu 16 etape de suspendare și o amendă de 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a FRF, după ce l-a accidentat pe Dragoș Iancu (21 de ani).
Țicu se antrenează în continuare cu colegii, iar apelul clubului se va judeca joi la comisie. De partea cealaltă, Dragoș Iancu a fost operat și deja a început recuperarea la baza celor de la FCSB, echipă care îl ajută să își revină.
Ce a declarat Vali Țicu pentru GSP:
Nu sunt fericit. E greu doar cu antrenamente. Am conștiința puțin încărcată, știu că Dragoș a pățit ce-a pățit. Am și eu o mică parte din vină… E greu doar să mă antrenez. Practic, mi s-a luat dreptul la ceea ce-mi plăcea cel mai mult să fac, fotbalul. Țin să mulțumesc conducerii, familiei, m-au sprijinit într-o perioadă grea.
Aștept recursul de joi, sper să se «arbitreze» cu normalitate. Am văzut atacuri mai brutale, nu vreau să dau exemple din alte ligi, dar care s-au soldat cu accidentări. Alții au primit «galben», au putut să joace…
A fost un accident, cu ghinion. Chiar vorbeam cu Dragoș deunăzi și mi-a zis că, prin ghinionul lui de a se accidenta, m-a luat și pe mine cu el. Țin legătura cu el, vorbim periodic, la 2-3 zile. Face recuperare la FCSB, la bază, are tot ce trebuie acolo. I-am zis că sunt la Ploiești, că oricând are nevoie de mine, sunt prezent.
Am încercat să-l ajut financiar, dar lucrurile astea ar trebui să rămână între mine și Dragoș.
Dacă mă întrebai imediat după accident, estimam maximum 4-6 etape de suspendare, având în vedere situația gravă și impactul vizual. Eu, personal, vreau ca meciul de la U Cluj să fie ultima etapă de suspendare!
Știu cum e să fii accidentat. E greu și să fii în partea cealaltă, în care am fost eu acum, cu oameni pe la emisiuni sportive care au aruncat cu cuvinte. «Criminal», «să nu mai joace fotbal pe viață», «interlop», «cămătar» – trebuie să se gândească toată lumea…
Da, am auzit aceste expresii la adresa mea. S-au spus minciuni vizavi de mine, că m-am dus la Dragoș și i-am spus că-i dau un sprijin financiar dacă-i dau o hârtie… Exclus așa ceva! Exclus să vorbim despre hârtie.
Am și eu familie, părinții citesc presa, ascultă, e frustrant să faci totul pentru copilul tău… Eu am jucat pe teren, am atacat mingea, de acolo să ajung să fiu făcut «criminal», «interlop». Psihic, a fost o perioadă grea!
Țicu are până acum 143 de meciuri la Petrolul, fiind crescut la clubul prahovean, unde a reușit 6 goluri și 10 assist-uri
Fundașul stânga mărturisește că se gândește la momentul în care va reveni pe gazon:
Vreau să-mi fac părinții mândri, am adunat o dârzenie în mine, să fac totul pentru ei. Îmi doresc să reușesc din nou… Bine, din nou, până la urmă nu e un capăt de țară, dar vreau să revin, să joc, să primesc plăcere de la fotbal și să-mi fac părinții mândri. Ei au suferit foarte mult.
Majoritatea oamenilor au fost alături de mine, se vede clar că atacul meu nu a fost cu intenție. A fost un accident. Au fost persoane, X, Y, care, pentru a mai prinde o emisiune în plus și să facă câțiva bănuți, au aruncat vorbe aiurea. Am auzit oameni care n-au făcut nimic în fotbal și au vorbit. Cei ce cunosc fenomenul, toți au fost alături de mine. Nici nu știu cum îi cheamă pe cei care m-au criticat!
Sursă: GSP
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.