Prahovenii, şi nu numai ei, au primit cu căldură campania republikanews.ro, „Ajută un copil să meargă la şcoală!” După doar două zile, la redacţie am reuşit să strângem mai multe rechizite venite de la persoane fizice sau de la angajaţii Petrotel Lukoil Ploieşti. Ghiozdane, creioane colorate, caiete de diferite tipuri, penare cu imprimeuri vesele, cărţi, truse de geometrie şi multe altele încep să umple puţin câte puţin camera amenajată pentru campanie. Multe alte persoane, una chiar din Râmnicul Sărat, ne-au contactat pe pagina de facebook pentru a întreba cum pot dona diverse lucruri pentru Ionuţ, primul caz din campania noastră. Aceştia şi mulţi alţii care ne-au contactat telefonic voiau să meargă acasă la Ionuţ cu aceste cadouri. Din motive lesne de înţeles nu putem da adresa familiilor prezentate în această campanie. Toţi cei care doresc să ajute pot aduce aceste cadouri la redacţia noastră din cartierul Albert din Ploiești, str. Bulevardul Republicii nr. 301 A şi noi le vom distribui copiilor. Distribuirea va fi filmată astfel încât veţi vedea, urmărind siteul republikanews. ro, unde au ajuns cele donate de voi! Ionuţ nu este singurul copil care are nevoie de ajutorul vostru, ci este primul dintr-un şir de copii care merită să fie ajutaţi. Vă mulţumim tuturor pentru că aţi răspuns campaniei noastre şi vă aşteptăm în continuare până pe 9 septembrie să vă alăturaţi nouă!