Unde ne distrăm copiii în ajun de Moş Nicolae?

Moş Nicolae aduce copiilor cuminţi dulciuri, fructe şi ceva gros de îmbrăcat, iar celor mai puţin cuminţi, o nuieluşă. Aşa spune tradiţia, dar nuieluşa este interzisă prin lege, iar fructele sunt înlocuite în ultima perioadă cu jucării. Şi dacă tot vă răsfăţaţi copiii, ce ar fi să-i duceţi în oraş să sărbătorească cu adevărat Ajunul lui Moş Nicolae? La Ploieşti, de la  15.30, va avea loc, la Winmarkt Center Ploieşti, spectacolul „Ghetuţa cu cadouri”. Micuţii spectatori vor fi încântaţi cu momente artistice de muzică uşoară, dans sportiv, teatru, dans popular, dar şi colinde. La Teatrul Toma Caragiu, începând cu 5 decembrie, în intervalul 9-12.30, copiii sunt aşteptaţi la Atelierele lui Moş Crăciun pentru a realiza felicitări şi obiecte de pus în bradul de Crăciun. Proiectul este destinat copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară până la clasa a IV-a, inclusiv. Tot în Ajun de Moş Nicolae, la Ploieşti se vor aprinde şi luminiţele din oraş şi se va deschide Târgul de Crăciun. Cel mai probabul de la ora 18, pentru că deocamdată Primăria Ploieşti nu a făcut niciun anunţ în acest sens. Dar dacă vreţi are curat şi o plimbare la munte, puteţi merge cu piticul la Sinaia, unde autorităţile de acolo vă aşteaptă de la ora 18 cu luminiţe aprinse, cu vin fiert, covrigi, mere, ceai, colinde şi bineînţeles cu foc de artificii! Şi marile centre comerciale din Ploieşti au organizat diverse activităţi pentru copii. Azi şi mâine, Afi Palace vă aşteaptă între orele 11-19.30 cu tot felul de distracţii-concurs de dans, activităţi creative, modelare de baloane şi altele, iar Ploieşti Shopping City, Rontzi, un veveriţoi simpatic, îi aşteaptă pe micuţi în Regatul Cadourilor. Copiii se vor costuma şi vor intra în regatul de basm din “Valea Bucuriei Înzăpezite”. Aici vor putea face diverse activităţi creative. Aveţi de unde alege, aşa că bucuraţi-vă copiii cu mai multe ore înainte de venirea oficială a lui Moş Nicolae.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here