Un ploieştean ne face mândri că suntem români peste hotare. Munca lui, apreciată în Londra

sursa foto cotidianul.ro
angajare

Vlad Maistorovici, ploieşteanul care ne face mândri că suntem români

Un ploieştean ne face mândri că suntem români peste hotare. Munca lui, apreciată în Londra.

Este vorba mai extct despre Vlad Maistorovici unul dintre cei mai apreciaţi compozitori şi violonişti ai generaţiei tinere de muzicieni.

Duminică va fi zu cea mare. Opera de debut, centrată pe figura lui Vlad Ţepeş şi inspirată de piesa „A treia ţeapă” a lui Marin Sorescu, va avea premiera mondială, duminică, la Victoria & Albert Museum din Londra, anunţă cotidianul.ro.

Mai multe fragmente ale operei „Impaler” vor fi prezentate ca parte a unei serii de evenimente conexe dedicate expoziţiei „Opera: Passion, Power & Politics”, una dintre cele mai cunoscute şi vizitate din capitala Marii Britanii în 2017, transmite Institutul Cultural Român de la Londra.

Libretul este scris de Richard Crane, iar montarea aparţine regizoarei Faynia Williams, care a lucrat şi în România la sfârşitul anilor 1980 şi imediat după 1989. Din distribuţie fac parte soprana Becca Marriott, tenorul Oliver Brignall şi baritonul Matt Kellett, alături de membri ai The 12 Ensemble.

Vlad Maistorovici s-a născut în anul 1985 şi a fost elev al Liceului de Artă Carmen Sylva.

citeşte mai multe aici

hidro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here