Un nou prefect pentru Prahova.

PSD Prahova urmează să nominalizeze viitorul prefect. La fel se va întâmpla şi cu unul dintre cei doi subprefecţi, potrivit negocierilor din interiorul coaliţiei de guvernare. Algoritmul de împărțire a funcțiilor a fost stabilit la nivel central, așa cum au precizat președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, și prim-vicepreședintele PNL Prahova, Roberta Anastase.  Modul în care sunt împărțite aceste funcții nu-i interesează prea mult pe ploieșteni, ci problemele orașului și traiul de zi cu zi.

O nouă coaliţie de guvernare înseamnă, automat, şi schimbări în conducerile prefecturilor, structurile care reprezintă Guvernul în teritoriu. În Prahova, social-democraţii urmează să facă ambele propuneri. Este vorba despre propunerea pentru postul de prefect al judeţului, cât şi pentru cel vacant de subprefect.

Preşedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a precizat că nu au existat tensiuni la nivelul coaliției pe acest subiect și că social-democraţii vor desemna atât prefectul, cât şi subprefectul judeţului.

Astfel, propunerile Partidului Social Democrat, filiala Prahova, sunt Virgil Nanu pentru funcția de prefect, respectiv Emil Drăgănescu pentru funcția de subrefect rămasă vacantă.

Roberta Anastase, prim-vicepreședinte al PNL Prahova, a confirmat faptul că nu au existat tensiuni în ceea ce privește negocierile pentru funcția de prefect și subprefect. Cel mai probabil, una dintre cele două funcții de subprefect va fi ocupată în continuare de Alexandru Vane.

Un nou prefect, subiect neinteresant pentru ploieşteni

Modul în care sunt împărțite aceste funcții nu-i interesează prea mult pe ploieșteni. Sunt interesaţi , însă, de problemele orașului și traiul de zi cu zi. Concret, cetățenii nu sunt preocupați de schimbările care au loc la nivelul Prefecturii Prahova, considerând că prefectul nu poate influența modul în care aceștia trăiesc.

Vezi şi https://republikanews.ro/valul-5-de-infectari-cu…/

Vezi şi https://republikanews.ro/ploiestenii-vor-avea-parte-de…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *