De la TV la RASP. Raul Petrescu este noul director al RASP.

Un director din Primăria Ploiești, şantajat

Un fost viceprimar și un afacerist, acuzați că au șantajat și amenințat un director din Primăria Ploiești

Un fost viceprimar și un afacerist sunt acuzați printr-un denunț făcut la Direcția Națională Anticorupție că au șantajat și amenințat un director din primăria Ploiești chiar într-unul din birourile instituției! Este vorba despre Raul Petrescu, fost viceprimar, actualmente director la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, care a fost denunțat la DNA că a amenințat directorul unei instituții subordonate primăriei să încheie contracte de achiziție cu societatea unui prieten de-al său, un anume Cătălin, care era de față la momentul șantajului.

VEZI ŞI https://republikanews.ro/anunt-veolia-energie-prahova-doua-cartiere-din-ploiesti-raman-fara-apa-calda-si-caldura-s-produs-o-avarie/

Iată ce a scris directorul șantajat în denunțul făcut la DNA:
„Legat de activitatea mea de director general al (…) faptul că în anul 2015, luna martie am fost chemat la biroul viceprimarului Raul Petrescu care mi-a cerut să închei un contract de achiziție cu SC BIROTECH, de față fiind reprezentantul acestei firme un anume Cătălin, prieten cu Raul Petrescu. Totodată mi-a sugerat și mi-a dat de înțeles că nu „mai am foarte multe zile la (…)” dacă nu găsesc soluția să rezolv această problemă.”, a scris directorul în denunț.

Cel mai probabil când se referă la Cătălin, denunțătorul vorbește despre fostul director al SC BIROTECH care, potrivit zvonurilor din mediul de afaceri, a plecat din firmă dându-i țeapă patronului societății. Ulterior a înființat o firmă pe care a înregistrat-o pe numele fratelui său, care în scurt timp a început să căpușeze bani publici din județ. Multe primării din Prahova, dar și alte instituții publice achiziționează servicii și produse de la această societate, prin contracte cu dedicație.
Acest „Cătălin” este cel care a denunțat o presupusă faptă de trafic de influență dintre un ziarist și un director al primăriei Ploiești, dosar în care primarul Adrian Dobre este martor.
Cât despre Raul Petrescu, reamintim că acesta și-a pierdut mandatul de viceprimar după ce a fost condamnat definitiv într-un dosar penal. În 2013 Raul Petrescu a fost acuzat de corupție, iar după ce a fost trimis în judecată instanța l-a găsit vinovat și l-a condamnat definitiv pentru complicitate la trafic de influență într-un dosar privind obținerea ilegală de permis auto. A primit atunci o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare.

Raul Petrescu a lansat la acel moment atacuri dure la adresa DNA și a șefei instituției, Laura Codruța Kovesi, declarând că dosarul „este un ordin politic, o mizerie a unor cretini, este ceva fabricat, iar cei de la DNA sunt executanţi ale unor ordine politice”.
Kovesi a reacționat imediat și a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la declarația lui Raul Petrescu, pentru a face verificări dacă afirmația lui Petrescu este denigratoare și aduce atingere dreptului la imagine a magistraților, cu consecința afectării independenței sistemului judiciar.
Vom reveni cu detalii și amănunte bombă despre “afacerile” acestui director!

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *