logo
RNTV Live

UN CRĂCIUN CONSUMERIST, AVATAR PROFAN ÎNTR-O LUME TOT MAI NEBUNĂ

Maica Vassa Larin
rnews

“Mi se amintește astăzi că, în timp ce cultura noastră despre ‘Crăciun’ pare să vorbească despre abundență, o abundență marcată de râsetele familiei și de cadourile din belșug, acest lucru nu este valabil pentru mulți oameni. Așa cum nu a fost valabil nici pentru Pruncul născut în Betleem. Mulți dintre noi nu ne vom permite să cumpărăm darurile pe care le doresc copiii noștri. Și mulți dintre noi poate nu vom avea deloc oameni dragi cu care să împărtășim această sărbătoare. De fapt, sărbătoarea poate fi o dureroasă aducere-aminte despre cei pe care i-am pierdut sau despre cei pe care nu i-am avut niciodată.”

Vassa Larin, “Cafeaua de dimineață”

A trecut Ajunul Crăciunului, s-au împărțit darurile, a curs vinul ș-au aburit sarmalele pe platouri, piftia a tremurat apetisant în farfurii, cozonacii și-au lăsat mierea să învăluie cerul gurii, făcând loc apoi cafelelor și sporovăielii. I-am văzut pe cei mici bucuroși de daruri, am vorbit la telefon ore întregi cu cei aflați departe și am închinat pahare cu ei în apeluri video. Astăzi este vremea să ne tragem puțin sufletul: ne-am trezit mai târziu, am pregătit un brunch, răsfoim presa online și citim Editorialul de Luni, apoi ieșim să facem o plimbare în aerul plăcut și răcoros al lui decembrie.

Maica Vassa Larin (Varvara Georgievna Larina). Sursa: Wikimedia

Dar ce înseamnă Crăciunul de fapt pentru noi? Așa cum ne spune încă din deschidere măicuța Vassa Larin – doctor în Teologie, gazda programului online din Statele Unite La o cafea cu Maica Vassa, cercetătoare în domeniul Liturghiei Bizantine și autoarea multor publicații, atât academice, cât și de popularizare, despre spiritualitatea și tradiția ortodoxă răsăriteană. Este născută în Nyack, statul New York, într-o familie de credincioși ortodocși ruși – pentru cei mai mulți creștini astăzi Crăciunul, având ca efigie Nașterea Pruncului Isus, este în fapt un mare festival consumerist adus în familie, cum deopotrivă se manifestă și în spațiul public.

Nu este acesta un lucru neapărat rău, în măsura în care definim fericirea într-un fel foarte lumesc. Până la urmă, nu ne cere nimeni ca de Crăciun să ne îmbrăcăm în sac și să ne punem cenușă în cap, pocăindu-ne. Cei mai mulți dintre noi devenim mai darnici în preajma Crăciunului și suntem atenți să facem fapte bune, să ne ajutăm semenii. Nu puțini țin postul și urmează tradiția bisericii, spovedindu-se și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Apoi, firesc, urmează petrecerea în familie, care începe în ajun, cu bucuria împărțirii darurilor, mai ales pentru cei mici, care încă mai cred puternic în Moș Crăciun, în jurul mesei, cu cei dragi alături. Bucatele aburinde sunt puse pe masă, curge vinul, cozonacii și alte bunătăți nu lipsesc, se cântă colinde și se fac urări de bine și sănătate pentru viitor. Așa arată un Crăciun fericit pentru noi.

Retrospectiv, privit dinspre a doua zi de sărbătoare, cum a arătat Crăciunul din anul acesta? Este o întrebare care aduce cu sine o latură personală, pentru care fiecare va răspunde în fața sinelui propriu, și una de context general, la care voi încerca și eu să schițez un răspuns în cele ce urmează.

Văd două planuri: unul ce ține evenimente globale ce fac istorie sub ochii noștri, de care suntem influențați chiar și dacă nu ne pasă nici cât negru sub unghie de ele și le expediem ca pe-un fapt divers și un al doilea plan care ni se pare mereu mai apropiat, pentru că este cel al divertismentului care însoțește pregătirea Crăciunului. Să le luăm pe rând.

ISTORIA NE TRAGE PREȘUL DE SUB PICIOARE, CA SĂ SIMȚIM CUM SE CLĂDEȘTE

Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, a fost suspendat din organizația PNL pentru șase luni. Biroul politic județean al PNL a motivat astfel decizia: “Principalele motive care au stat la baza deciziei au fost următoarele: refuzul domnului Volosevici de a colabora cu consilierii și echipa PNL pentru rezolvarea problemelor grave ale orașului precum: termia, accesarea fondurilor europene, crearea și depunerea de proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile pentru oraș; lipsa totală a eticii și profesionalismului în exercitarea funcției pentru care a fost ales cu sprijinul nostru, pe care le-a manifestat atât în relația cu angajații, cât, mai ales, cu cetățenii municipiului…

Iar primarul suspendat politic, s-a lamentat: “La alegeri, se mândreau cu mine, acum pare că nu sunt la nivelul domnului Dumitrescu și al doamnei Anastase, care fac jocurile și care vor duce PNL într-o zonă de 10-12%…“. Ocupați fiind cu sărbătorile, oamenii ridică din umeri: ei și, cui îi pasă? E primul sau ultimul primar care face ce-l taie capul și se ceartă cu ai lui? Nu, firește că nu, dar parcă ar fi putut fi mai bine în Ploiești de sărbători, nu-i așa?

În lumea întreagă ar fi putut să fie mai bine de Crăciun. De exemplu, noi și bulgarii am fi putut fi alături de croați parte a spațiului de liberă circulație Schengen, dacă Austria și Olanda nu s-ar fi opus la reuniunea comitetului JAI din 8 decembrie. Un semn că încă mai există în mintea unor politicieni europeni idei preconcepute și bariere mentale atunci când iau decizii în ceea ce ne privește pe noi și pe bulgari, “săracii” Uniunii Europene. Firesc, Uniunea nu este (încă) perfectă.

Nici NATO nu este perfect. Deși la frontiera NATO din estul Europei noua Uniune Sovietică, adică Federația Putinistă Rusă, toacă bucată cu bucată orașele ucrainene și rețeaua energetică a acestei țări, NATO încă ezită să sprijine țara victimă cu acele categorii de armament care să o ajute să reziste cu cât mai puține victime intențiilor criminale obsesive ale Kremlinului. În plus, Turcia și Grecia se amenință pe frontiera navală cu confruntări armate, iar Erdogan a mers chiar mai departe atunci când a declarat că țara sa fabrică rachete care pot lovi Atena.

După ce a acuzat Kievul că nu este interesat de pace, miercuri, 14 decembrie, Kremlinul a anunțat că nu acceptă propunerea de încetare a focului de Crăciun: “Niciun armistițiu de Crăciun sau de Anul Nou în Ucraina nu este luat în calcul de Federația Rusă“, a declarat înainte de Crăciunul (nostru, cel după calendarul gregorian) purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, ca să fie clar ce preț pune putinismul pe viața oamenilor și pe mila creștină.

8 decembrie, Riad, Arabia Saudită.

Sursa: thechinaproject.com

Și lumea finanțelor globale este în tensiune, după ce China a bătut palma cu statele din zona Golfului ca tranzacțiile cu petrol să se facă în yuani și invitând la cotarea petrolului la bursa din Shanghai. Practic, yuanul și Shanghaiul vor începe să ia locul piețelor tradiționale și plăților în dolari SUA; să nu uităm, deja petrolul și gazele rusești care ajung în China sunt tranzacționate în yuan și ruble.

Mai aproape de noi, Serbia face un joc periculos în Kosovo, încurajând localitățile majoritar sârbești să nu se supună autorităților republicii Kosovo și amenințând să intervină militar, chiar dacă în zonă se găsesc trupe de menținere a păcii KFOR. Evident, dacă se ajunge la conflict, NATO va fi nevoită să intervină, iar Rusia va face la fel. Pericolul este absolut real, dacă la Belgrad mințile înfierbântate au câștig de cauză.

Lumea nu a fost cel mai bun loc în 2022 și nici de Crăciun nu este. Tendința separării în două sfere care să intre într-o competiție și, mai apoi într-o confruntare este tot mai vizibilă, pe măsură ce China își asumă tot mai clar leadershipul contestatarilor democrațiilor occidentale.

ÎMPODOBIT-AI MAMĂ BRADUL CU STUPIDE AMĂGIRI!

În cuvintele măicuței Vassa Larin, tendința noastră accentuată în vremurile moderne este să ne hrănim cu voluptate cu frici și amăgiri: “Astăzi hrana noastră nesănătoasă sunt informațiile inutile pe care putem alege să le asimilăm în fiecare zi, prin diferite canale de știri sau platforme sociale. Acest fel de informații, dacă ne scufundăm în ele fără cuvântul și harul lui Dumnezeu, ne aduc de obicei o dureroasă conștientizare de sine, concretizată fie prin frică (frica de calamitățile din lume, precum atacurile teroriste), fie prin compararea înșelătoare cu viața și bunăstarea altor oameni, precum viața și bunăstarea celebrităților.”

Dacă stăm în casă, televizorul dictează ritmul. Dacă ieșim, ținta este fie mall-ul, fie târgul de Crăciun. Desigur, nu punem la socoteală piața sau băcănia, pentru cumpărături tradiționale ce țin de masa de Crăciun, pentru că se subînțelege. Ce ne ține în fața televizorului? Evident, tradiționala perindare a siropoaselor filme de Crăciun pe canalul de televiziune Diva, pe care dacă îți pui în cap să le urmărești zilnic vei ajunge să le cunoști pe de rost. Ceea ce pe unii nu-i descurajează, nici pe departe!

Dar lovitura a dat-o Netflix, cu documentarul său “Harry & Meghan”, pe care toată suflarea îl urmărește cu atenție, în căutarea unor senzaționale dezvăluiri. Care dezvăluiri există și sunt subtile (unora pot să le scape). Principala critică a celor doi privește sistemul – denumit Turnul – prin care presa tabloidă britanică ține captivă familia regală, pentru a alimenta cu bârfe (mai mult sau mai puțin inventate) publicul și a-și menține sau crește astfel tirajele.

Imediat după difuzarea primelor trei episoade ale documentarului, tabloidele The Sun și The Daily Mail, două ziare împotriva cărora Prințul Harry a lansat în trecut acțiuni în justiție din cauza reportajelor lor, au pornit o adevărată campanie de presă împotriva celor doi. “Ceea ce este atât de enervant este că cei doi Sussex continuă să atragă milioane de pe urma conexiunilor lor regale în timp ce scuipă pe instituția care îi susține. Dacă urăsc atât de mult monarhia de ce nu renunță de bună voie la titluri?”, a scris Daily Mail.

Harry and Meghan, Netflix. Sursa: elle.com

The Sun a titrat pe prima pagină “Harry the Nasty” un articol de același tip ca “Harry the Nazi” din 2005, sugerând că serialul ar păta moștenirea regretatei regine și citează surse apropiate familiei regale spunând că aceasta se află într-o “stare de tristețe”.

Dar atacurile erau anticipate de H & M (de biroul lor de presă și de cei de la Netflix), așa că reacția tabloidelor britanice vine să confirme că sistemul Turnul chiar există; desigur, dezvăluirile nu bucură nici familia regală, care tolerează sistemul în beneficiul de imagine al primei linii; un sistem care a contribuit atât de mult la alienarea celei care a fost Lady Di.

Și, ca să nu fie nici urmă de îndoială, vedeta TV Jeremy Clarkson a semnat în The Sun un articol de opinie de o duritate neobișnuită chiar și pentru tabloidele britanice, țintind-o pe Meghan Markle cu expresii greu de calificat (articolul a fost retras după două zile, pentru că a provocat furie și dezaprobare aproape unanime): “O urăsc (…) Nu pot dormi noaptea și stau treaz, scrâșnind din dinți și visând la ziua în care va defila goală pe străzile din fiecare oraș din Marea Britanie, în timp ce mulțimile aruncă cu excremente în ea.” (HotNews)

Dacă nu filmele de Crăciun au fost preferințele, atunci cu siguranță că fotbalul, mai precis Cupa Mondială din Qatar, a ținut capul de afiș al interesului, cel puțin până duminica trecută, când s-a jucat finala. Semifinalistele calificate, adică Argentina, Croația, Franța și Maroc arată destul de limpede că turneul final a avut parte de multe surprize, începând cu Germania sau Belgia, care nu au trecut de faza grupelor, continuând cu Spania sau Portugalia, eliminate pe rând de Maroc, surpriza turneului și faptul că Brazilia nu a ajuns în careul de ași.

Înfrângerile din grupe ale fostelor două campioane mondiale Argentina și Germania au fost două bombe trase la indigo. Argentina-Arabia Saudită și Germania-Japonia s-au încheiat cu același scor 1-2 dar nu a fost singura coincidență ciudată. Ambele formații au condus la pauză, marcând din penalty și au avut în prima repriză goluri anulate din ofsaid.

Victoria Tunisiei asupra Franței 1-0 a fost una istorică, dar s-a întâmplat și ceva nemaivăzut în fotbal după ce Griezmann egalase la ultima fază: arbitrul a fluierat finalul de partidă, după care VAR-ul a anulat golul francezilor! Înfrângerea a fost acceptată cu greu de francezi, care au contestat-o, dar FIFA le-a respins plângerea.

O mare surpriză a Mondialului a fost calificarea Marocului în fața Spaniei după un meci dramatic decis la penalty-uri! Furia roșie a plecat acasă, iar Luis Enrique a fost înlocuit imediat cu un alt antrenor, Luis de la Fuente. Vedeta portugheză Cristian Ronaldo a avut propriul său meci cu antrenorul, după ce a fost lăsat cam mult pe bancă și a oferit imaginea serii, după eliminarea în fața Marocului, când a ieșit de pe teren în lacrimi.

Ca spectacol, însă, nimic nu a egalat meciul teribil din finală între Argentina și Franța, decis la loviturile de pedeapsă și care a stabilit poziția în ierarhie a celui mai bun jucător al Cupei – Lionel Messi și a golgeterului – Kylian Mbappé. Finala a avut suficientă tensiune și răsturnări de situație pentru un rating de excepție și, cu siguranță, a fost pe placul Papei Francisc, mare microbist și împătimit susținător al naționalei Argentinei.

Microbiștii adevărați și-au avut propria sărbătoare odată cu Cupa Mondială din Qatar, un soi de Advent care a luminat timp de cinci săptămâni, alimentând dorința lor de spectacol de calitate. Dar turneul final din Qatar nu a însemnat doar sport și spectacol, deși mă îndoiesc că efectele sale colaterale i-au impresionat pe suporterii înflăcărați.

Probabil cele mai ciudate cazuri au fost cele ale decesului a trei jurnaliști acreditați la Cupa Mondială, dintre care doi în cursul a două zile. Mai întâi, după cum relatează The Independent, jurnalistul britanic Roger Pearce, director tehnic al ITV Sport, a decedat în timp ce acoperea evenimentul pentru postul londonez, pe 21 noiembrie, în camera sa de hotel din Doha. Ar fi fost a opta ediție a Cupei Mondiale din cariera sa; comentatorul britanic avea 65 de ani și urma să se pensioneze fix pe 31 decembrie.

Apoi a urmat decesul americanului Grant Wahl, la doar 49 de ani, iar la o zi distanță a decedat și un fotoreporter din Qatar, Khalid Al-Misslam, care era acreditat din partea canalului Al-Kass. La fel ca în cazul lui Grant Wahl, Al-Misslam a căzut, brusc, din picioare și i s-a oprit inima.

Și asta nu este tot: Qatarul a fost foarte interesat să folosească Cupa Mondială ca pe un argument-pivot în relația cu lumea, în particular cu Uniunea Europeană, de la care se aștepta la un acord pentru a desființa regimul de vize de care au nevoie cetățenii statului din Golf, pentru a putea călători în Europa. Și, uite așa, s-a născut “Qatargate”, imensul scandal de corupție care afectează reputația Parlamentului European în speță, dar și al instituțiilor Uniunii în general.

Vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili și alte trei persoane au fost arestate și puse oficial sub acuzare în Belgia, într-un dosar de corupție. Pe lângă Eva Kaili a mai fost arestat influentul fost europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri, în vreme ce birourile și casele ambilor au fost percheziționate.

Eva Kaili, o susținătoare a Qatarului. Sursa: atalayar.com

Au mai avut loc percheziții fără precedent chiar în incinta Parlamentului European din Bruxelles, birouri puse sub sigiliu, iar în afară de Panzeri încă alte 6 persoane, toate italiene, au fost reținute în urma perchezițiilor domiciliare. Saci burdușiți cu bani, la propriu, au fost astfel găsiți în casa Evei Kaili, la fel, în casa italianului Antonio Panzeri, anchetatorii belgieni au descoperit nu mai puțin de 600 de mii de euro în cash, ei confiscând cu totul, în timpul perchezițiilor în mai multe locuri, circa un milion de euro.

Este imposibil să te hrănești cu emisiuni TV în Postul Crăciunului (sau în Advent, dacă vreți) și nu să nu te simți tras pe sfoară și ușor depresiv. Soluția – pentru că mereu există cel puțin una – este să ieși din casă; unde? la Târgul de Crăciun! Deși anul 2022 se dovedește unul dificil, cu inflație și criză energetică, nicio primărie care se respectă nu a omis iluminatul stradal de sărbătoare și organizarea unui târg de Crăciun.

Primăria din Pitești a organizat “Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă” și a alocat un milion de lei pentru achiziția instalațiilor de iluminat festiv. În Bacău au avut loc mai multe evenimente ce au ținut loc de târg de Crăciun: “Magia Sărbătorilor de Iarnă”, între 3 și 18 decembrie, și “Sărbători de Iarnă în Parcul Unirii 1 decembrie 1918”, în perioada 3-24 decembrie, cu animatori pentru copii, iluminat festiv și un spațiu unde s-au proiectat filme.

Evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă sau Târgului de Crăciun din Cluj sunt concesionate, prin urmare Târgul de Crăciun din Cluj a fost organizat de o asociere a trei societăți, iar Primăria a alocat 1,2 milioane de lei pentru iluminatul de sărbători. Târgul de Crăciun Oradea s-a organizat între 2 și 26 decembrie 2022, iar între 16 și 23 decembrie, în parteneriat cu Radio ZU, s-a organizat “Orașul Faptelor Bune”. Bugetul alocat iluminatului de sărbători este de 1 milion de lei.

Pentru Târgul de Crăciun primăria Timișoara a cheltuit 250.000 de lei. În București, Târgul de Crăciun din Piața Constituției a fost organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, PROEDUS și CREART, și a costat cam cinci milioane de lei. Cel puțin acestea sunt datele vehiculate de Newsweek România și HotNews.

Târgul de Crăciun din Ploiești, aflăm de la Antena 3, a concurat cu șanse reale să obțină zmeura de aur pentru cel mai urât și neprietenos târg de sezon din România și am aflat că și Primăria a admis acest lucru și și-a cerut public scuze. Bănuiesc, deci, că ați tăiat din listă acest obiectiv care a făcut de râs tradiția Hipodromului și ați dat o fugă cu copiii la Brașov sau la București.

A trecut și Crăciunul, deja ne ducem cu gândul la Revelion și la Noul An. Și bine facem! Cele rele să se spele, cele bune să se adune! Indiferent ce am gândi, ce ni se spune, speranțele și credința trebuie să ne rămână intacte. Cât timp suntem sănătoși și avem dragoste în inimă, în comuniune cu cei din jurul nostru și renunțând la iluzii, nu ne putem aștepta decât la un An Nou minunat și plin de împliniri! Ceea ce vă doresc cu prisosință tuturor!

Un articol semnat de Cristian Felea.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor