Un copil de 6 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren
Un grav accident feroviar s-a produs joi dimineață în zona Haltei Borcea, unde un copil, în vârstă de aproximativ 6-7 ani, și-a pierdut viața după ce a fost surprins de un tren.
Un copil de 6 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren
Alarma a fost dată în jurul orei 10:00, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Stației Fetești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița.
La sosirea echipajelor de intervenție, copilul prezenta răni extrem de grave, incompatibile cu viața. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au declarat decesul acestuia.
Polițiștii și celelalte autorități competente au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia și în ce împrejurări copilul a ajuns pe calea ferată.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV
SURSĂ FOTO GOOGLE IMAGE