La 4 anișori, orice copil trăiește în lumea poveștilor și a jucăriilor. Din nefericire, Alexandru, un băiețel de numai 4 anișori din Botoșani, a fost smuls de pe acest tăram și tarat în lumea celei mai grave boli cu putință; cancerul.

Mama sa a aflat de boala după ce, inițial a crezut că are o problemă la un dinte, fața fiind umflată. Dus la stomatolog, familia Barabaș avea sa afle că cel mic avea o suferință mortală.

,,Ceea ce inițial ne-a fost descris ca paralizie facială, s-a dovedit a fi un cancer extrem de agresiv. Am simțit că nu mai pot respira! Mi s-a dus pământul de sub picioare! Când îmi spuneau medicii că nu mai are șanse, nu credeam. E unicul meu copil! E toată viața mea!”

 Băiatul a fost supus de urgență unei operații de prelevare a biopsiei, apoi a început lupta împotriva starpirii cancerului.

Salvarea lui ar putea fi la o clinică din Turcia unde se aplică un tratament inovator cu rezultate foarte bune, numai că mama celui mic, cat și el, trăiesc doar din indemnizația de handicat și ajutorul bunicii. Este evident că banii sunt insuficienți. Tratamentul costă  115.000 euro.

,,Cancerul de care suferă Alexandru este unul dintre cele mai grele care există. Va fi un tratament extrem de greu de suportat de către organism, dar altă șansă Alexandru nu mai are. Ne este foarte greu și din punct de vedere financiar. Înainte să se îmbolnăvească Alexandru lucram împreună cu sora și mama mea în Germania, la un hotel, făceam curat. Acum eu stau în permanență internată cu Alexandru. Ne întreținem cu pensia lui de handicap și cu ce mă mai ajută mama. Sunt conștientă că am început o luptă pe care nu o pot câștiga singură. Este și motivul pentru care am apelat la Asociația Salvează o inimă. ONG-ul a demarat deja o campanie de strângere de fonduri pe numele lui Alexandru și sper din tot sufletul ca oamenii cu suflet mare să fie alături de noi. Doar ei îmi mai pot salva copilul.”

Copilul poate fi salvat și noi putem contribui la o astfel de minune.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/alexandru-barabas/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca: Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele ALEXANDRU BARABAS

sursa hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *