Un băiat din Prahova a furat mașina mamei și a pornit la plimbare,în miezul nopții. Ce a urmat putea să-i aducă moartea
Totul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 02:00. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Filipeștii de Târg, pe DJ 101 P,. Au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, sens în care, inițial, conducătorul auto a redus viteza, ulterior accelerând brusc, continuându-și deplasarea cu viteză mărită către satul Brătășanca.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune. La un moment dat, conducătorul auto ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, moment în care a pătruns pe câmp unde a mai circulat aproximativ 200 de metri, fiind apoi oprit de polițiști.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 17 ani care nu figura în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că autoturismul în cauză aparține mamei minorului, iar acesta l-a luat fără încuviințarea mamei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.