Sursă foto: FC Petrolul Ploiești

Petrolul a plecat neînvinsă de pe „Cluj Arena”, unde a bifat cea de-a zecea remiză a sezonului, în compania Universității Cluj. Ploieștenii ar fi putut să obțină ceva mai mult, totuși, dat fiind faptul că au jucat în superioritate numerică timp de peste 30 de minute.

Returul sezonului regulat a început pentru „lupii galbeni” la fel cum s-a încheiat prima parte a actualei stagiuni. Dacă în ultima etapă a turului, acum o săptămână, ploieștenii au înregistrat un scor de 0-0 la Sfântu Gheorghe, acum s-a consemnat o remiză „albă” pe “Cluj Arena”. Elevii lui Florin Pîrvu reușesc, prin aceste rezultate, să-și păstreze poziția în zona play-off-ului în clasament.

Meciul de la Cluj a fost unul disputat, lăsând deschisă orice posibilitate. În prima repriză, gazdele au avut atacuri mai periculoase și au ratat câteva oportunități notabile, prin Ianis Stoica (minutul 15) sau Daniel Popa (minutul 27).

Totuși, în a doua repriză, din minutul 61, Petrolul a evoluat în superioritate numerică, după eliminarea lui Vali Gheorghe, sancționat cu cartonașul roșu la scurt timp după ce intrase pe teren. Petroliștii nu au reușit însă să profite de avantajul numeric, iar, când au fost aproape de a marca, portarul Iliev a intervenit cu o paradă salvatoare la șutul lui Diomande (minutul 74).

Scorul final a fost un 0-0 echitabil, care îi păstrează pe „găzari” pe locul șase în clasamentul Superligii. Următorul meci oficial al Petrolului va avea loc pe 26 noiembrie, când FC Botoșani, ocupanta ultimei poziții în clasament, va veni pe stadionul „Ilie Oană”.

Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploiești 0-0

Universitatea: Iliev – Oancea, Pițian, Mitrea, Vătăjelu (67 Silaghi) – Cîmpanu (57 V. Gheorghe), Grobry (83 Filip), Nistor (cpt), Simion – Popa (83 Manu), I. Stoica. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

FC Petrolul: Zima – Doua, Pedro Justiniano, Meijers (cpt), Huja (46 Roman), Dumitriu – Jefferson (76 Seto), Diomande (85 Abuashvili), Jair, Grozav – Musi (76 Rădulescu). Antrenor: Florin Pîrvu.

Au arbitrat: Florin Andrei – Alexandru Vodă și Mihăiță Necula.

Cartonașe galbene: Mitrea (12), Oancea (86)/Huja (20), Doua (48), Dumitriu (44), Meijers (68).

Cartonaș roșu: V. Gheorghe (61).

Rezervă: Nicușor Flueran.

Arbitru VAR: Marcel Bîrsan.

Arbitru AVAR: Adrian Popescu.

Observatori: Dan Potocianu și Marcel Savaniu.

Foto: Flaviu Buboi.

Sursă: FC Petrolul Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *