Trupa de hip-hop Antilecții, originară din Prahova, și-a lansat oficial joi, 30 aprilie 2026, cel de-al treilea album din activitatea sa de 11 ani, intitulat „Degeaba”
Materialul reprezintă o întoarcere la rădăcinile culturii urbane și oferă un rap ancorat în realitate, cu multă autoironie și fără clișee.
Proiectul Antilecții a fost fondat în 2015 de Baicone (Mădălin Baicu) și Mutant (Vladimir Mareș), impunându-se prin mesaje puternice pe scena underground. Pentru acest al treilea album, trupei i s-a alăturat Ștefan P3 (Ștefan Petre), dublu campion național la freestyle și autor al imnului Ploiești – Capitala Tineretului 2024. Noua componență reunește două generații pe aceeași scenă, avându-i pe Baicone și Ștefan P3 la microfon, susținuți pe partea de producție de Mutant.
Combinația livrează un sound boom bap curat, rap de școală veche tăiat la sânge, dar cu un suflu nou și o dinamică tăioasă, fără compromisuri comerciale sau refrene prefabricate pentru trenduri trecătoare de pe internet.

Titlul albumului este o ironie asumată. „Degeaba” disecă senzația pe care o ai ca artist independent când încerci să faci muzică pe bune într-o mare de forme fără fond, unde imaginea artificială bate mesajul. Este un material care nu menajează pe nimeni, de la statutul de artist local până la deciziile proaste luate la momentul potrivit și realitatea crudă a scenei underground. Albumul a primit deja confirmări organice, fiind prezentat în avanpremieră printr-un showcase live la Radio Guerrilla și o ediție a podcastului „Ceai de zis” și lansat în direct la emisiunea „Clickbait” de la Urban FM.
Mesajul proiectului este unul clar împotriva curentului comercial. Băieții de la Antilecții transmit o poziție fermă chiar pe coperta interioară a albumului, mulțumind „tuturor celor care i-au refuzat până acum, alături de care nu ar fi ajuns aici”.
Albumul „Degeaba” conține 12 piese și a fost înregistrat integral la studioul Onelovenation din București, cu Adi Giurgescu responsabil de înregistrare, mixaj și masterizare. Partea vizuală și layout-ul materialelor poartă semnătura lui Radu Otărășanu. De asemenea, trupa aduce mulțumiri speciale lui Bitză și echipei extinse care a susținut acest material: Adi Giurgescu, Tiberius Arghiropol, Vlad Mareș, Anto, SeTeHash, Omu John, DJ Șerbănesku și Radu Otărășanu.

„Am scos un material crud, autentic, fără poezie inutilă și fără să mimăm vreo viață de lux pe care nu o avem. Am pus pe masă fix subiectele care ne frământă și ne dau energia să mergem mai departe. E o onoare să fiu parte din proiectul ăsta. Acum doi ani îi urmăream din public, azi scoatem un album împreună, lucru pentru care le mulțumesc colegilor!”, transmite Ștefan P3, noul membru al trupei.
„Invităm oamenii să asculte albumul cu încredere, cap-coadă dacă se poate. Nu e un album foarte lung. E un album unitar, în schimb, și ar trebui să facă parte din playlist-ul tău fie că ești supărat, fericit, în drum către muncă sau către concertul nostru de pe 15 mai 2026, de la Până Mâine Bar!” este mesajul lui Baicone.

Cele 12 track-uri pot fi ascultate pe YouTube, Spotify, Apple Music și alte platforme de streaming. Pentru cei care susțin cultura hip-hop până la capăt și preferă formatul fizic, albumul a fost presat și pe CD. Locațiile din care se vor putea achiziționa discurile vor fi anunțate în curând pe paginile oficiale ale trupei, iar materialul va fi cu siguranță disponibil la standul de merch din cadrul celor două concerte oficiale de lansare:
- 15 mai 2026 – Până Mâine Bar, Centrul Vechi, București
- 12 iunie 2026 – The Shamrock Irish Pub, Ploiești
Pentru contact, interviuri sau booking:
- Email: antilectiimusic@gmail.com
- Telefon: 0737 916 743
- Link-uri utile:
- YouTube: Antilectii – YouTube
- Spotify: Antilectii | Spotify
- Apple Music: Antilectii – Apple Music
- Instagram: antilectii • Instagram photos and videos
- Facebook: Antilectii
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews