logo
RNTV Live

Ploieştenii vor putea circula în curând cu troleibuze noi. Când vine prima tranşă

troleibuz bulevard
Mihai Constantinescu

Ploieştenii vor putea circula în curând cu troleibuze noi. Prima tranşă de cinci troleibuze urmează să ajungă în municipiu până la sfârşitul lunii mai .

Obiectivul general al proiectului, derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este îmbunătățirea transportului public, prin achiziția de material rulant de tip troleibuz pe rutele de transport public selectate, printr-o abordare integrată, bazată pe Planul de mobilitate urbană durabilă pentru Polul de Creștere Ploiești.

 Acest obiectiv implică reducerea emisiilor de carbon și creșterea atractivității transportului public în comun, prin asigurarea de condiții superioare (vehicule moderne, cu podea joasă, 100% electrice, cu zero emisii, mai rapide, mai puțin zgomotoase, cu facilități STI – sisteme tehnice inteligent), respectiv prin oferirea alternativelor de transport, descurajarea deplasărilor cu autoturismul personal și creșterea numărului de persoane care vor utiliza transportul public.

Pe ce rute vor circula aceste troleibuze noi

Pentru Municipiul Ploiești, obiectivele specifice ale proiectului vizează transport în sistem integrat, eficient și accesibil, prin achiziționarea a 20 de troleibuze noi, care vor fi operate pe următoarele rute:

  • ruta traseu 44 Ploiești, 11 troleibuze;
  • ruta traseu 202 Ploiești, 9 troleibuze.

Cele 20 de troleibuze, în lungime de cca. 12 m fiecare, au o capacitate de minim 70 pasageri, din care minim 30 pe scaune.

Troleibuzele achiziționate în cadrul proiectului vor veni dotate conform cerințelor momentului, cu sistem de informare a pasagerilor, cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, computer gestiune management trafic, display pentru anunțuri și reclame, validatoare.

Reamintim că, în data de 07.07.2020, a fost semnat contractul privind achiziția celor 20 de troleibuze, destinate transportului public urban de călători pentru Municipiul Ploiești, cu SC Solaris Bus&Coach sp. z.o.o., valoarea contractului fiind de 39.900.000,00 lei fără TVA.

De asemenea, a fost aprobată plata avansului către SC Solaris Bus&Coach, conform prevederilor contractuale, în valoare de 30%, respectiv 11.970.000,00 lei fără TVA.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/cea-mai-impresionanta-replica-a…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/mormant-vechi-de-5000-de-ani-in…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/restrictii-ploiesti/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/distribuirea-ajutoarelor-ploiesti/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor