Primul troleibuz nou a sosit la Ploieşti! Acesta face parte dintr-un lot de cinci astfel de mijloace de transport în comun care trebuie să ajungă până la sfârşitul lunii mai.
Primul troleibuz nou este vopsit în culorile albastru şi galben.
Obiectivul general al proiectului, derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, este îmbunătățirea transportului public, prin achiziția de material rulant de tip troleibuz pe rutele de transport public selectate, printr-o abordare integrată, bazată pe Planul de mobilitate urbană durabilă pentru Polul de Creștere Ploiești.
Pe ce rute vor circula aceste troleibuze noi
Pentru Municipiul Ploiești, obiectivele specifice ale proiectului vizează transport în sistem integrat, eficient și accesibil, prin achiziționarea a 20 de troleibuze noi, care vor fi operate pe următoarele rute:
- ruta traseu 44 Ploiești, 11 troleibuze;
- ruta traseu 202 Ploiești, 9 troleibuze.
Troleibuzele, în lungime de cca. 12 m fiecare, au o capacitate de minim 70 pasageri, din care minim 30 pe scaune.
Troleibuzele achiziționate în cadrul proiectului vor veni dotate conform cerințelor momentului. Mai precis cu cu sistem de informare a pasagerilor, cu tracking GPS, cu anunțarea stației următoare, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, computer gestiune management trafic, display pentru anunțuri și reclame, validatoare.
Reamintim că, în data de 07.07.2020, a fost semnat contractul privind achiziția celor 20 de troleibuze, destinate transportului public urban de călători pentru Municipiul Ploiești, cu SC Solaris Bus&Coach sp. z.o.o.. Valoarea contractului este de 39.900.000,00 lei fără TVA.
De asemenea, a fost aprobată plata avansului către SC Solaris Bus&Coach, conform prevederilor contractuale, în valoare de 30%, respectiv 11.970.000,00 lei fără TVA.
Vezi şi https://republikanews.ro/casa-se-face-scrum/
Vezi şi https://republikanews.ro/cazut-de-la-inaltime/
Vezi şi https://republikanews.ro/animalele-chinuite-din-prahova…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
Arată foarte bine! Întrebarea este: Aceste troleibuze sunt dotate cu generator? Daca rămân fără tensiune sau orice alt eveniment sa ii poată continua drumul, fara să încurce circulația?