logo
RNTV Live

Trei tineri răspund în fața legii pentru o faptă ce i-ar putea costa mult

O persoană a fost arestată în parcarea unui bloc din Ploieşti. Mai mulţi oameni au avut de suferit din cauza acestei persoane
Erika Stoica

Trei tineri răspund în fața legii pentru o faptă ce i-ar putea costa mult

Ieri, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Doftanei au reținut 3 persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

În fapt, la data de 19 aprilie, polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către reprezentatul unei societăți comerciale despre faptul că din incinta unității situată în comuna Cornu i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri în valoare de 25.000 de lei.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei fiind vorba de trei tineri cu vârstele de 16, 20 și respectiv 22 de ani, din comuna Poiana Câmpina, care ulterior au fost conduși la sediul unității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor