Trei prahoveni trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 415.000 lei

urmărit internaţional Manager de restaurant

Trimiși în judecată pentru evaziune fiscală

Trei prahoveni trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 415.000 lei

Trei prahoveni au ajuns în atenţia oamenilor legii după ce au existat indicii de evaziune fiscală. Recent, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările în dosarul penal şi l-au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu propunere de emitere a rechizitoriului şi sesizare a instanţei de judecată, privind cei trei prahoveni cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Cum procedau?

S-a reţinut faptul că primul dintre ei, în calitate de administrator în drept al unui agent economic, este răspunzător pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii de facturi ce nu au avut la bază operaţiuni reale. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost de 415.088 lei.

Cel de-al doilea, în calitate de administrator al unei alte societăți comerciale a emis 39 facturi ce nu au avut la bază operaţiuni reale către primul agent economic, în valoare totală de 175.956 lei, contribuind astfel la producerea de către această societate a unui prejudiciu bugetului de stat în valoare de 56.760 lei.

Cea de-a treia persoană cercetată a emis 128 facturi ce nu au avut la bază operaţiuni reale tot către primul agent economic, în valoare de 652.413 lei, contribuind astfel la producerea de către această societate a unui prejudiciu bugetului de stat în valoare de 210.455 lei.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că prima societate a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu achiziții de bunuri și servicii de la trei parteneri, furnizori cu un comportament fiscal inadecvat, fapt care a avut drept consecinţă prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma totală de 415.088 lei. În cauză au fost aplicate măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 415.088 lei.

Vezi şi https://republikanews.ro/politistii-prahoveni-in-doliu-un-coleg-de-ai-lor-a-decedat-astazi/?fbclid=IwAR2C0qtB9AG782c2S0-Trj-UVstQckzVMSYLv2w-VfAbxoeWHw3KJi8JyDk

Vezi şi https://republikanews.ro/atentie-de-astazi-scad-temperaturile-si-va-ninge-in-toata-tara/?fbclid=IwAR0kiyv4jXdiQqft5vOT2VWzgTh7c7FXoLmMX1lfQLCrAa_W28Ifw-tg1CY

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Sursa IJP Prahova

Foto cu caracter ilustrativ

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here