Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat într-un comunicat de presă că desfășoară cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție și infracțiuni conexe, comise în anii 2023 și 2024.

Pe 29 octombrie 2024, după obținerea autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorii efectuează percheziții domiciliare în trei locații din județul Bihor, la domiciliile unor cadre militare active din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Anton Berlescu”. Aceste acțiuni beneficiază de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Știrea inițială: Trei jandarmi bihoreni sunt suspectați că au utilizat certificate medicale false pentru a deveni contractori militari privați în Republica Democratică Congo, sub conducerea sibianului Horațiu Potra, conform surselor G4Media. Marți dimineață, Direcția Generală Anticorupție a efectuat mai multe percheziții la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor.

Se pare că, între 2023 și 2024, jandarmii, având relații apropiate cu conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, ar fi obținut aprobări pentru a acumula concedii medicale, în timp ce erau angajați ca militari privați în Congo. Angajările se realizau prin intermediul Asociației Românilor care au Activat în Legiunea Franceză, coordonată de Horațiu Potra.

Există suspiciuni de săvârșire a mai multor infracțiuni, inclusiv luare de mită, fals intelectual, uz de fals, fals în declarații și înșelăciune.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews