logo
RNTV Live

Trei localnici din Breaza, prinşi în timp ce încercau să scoată material lemnos din fondul forestier național

furt lemne 5
Mihai Constantinescu

Dosar penal pentru tăiere fără drept și furt de arbori

 Trei localnici din Breaza, prinşi în timp ce încercau să scoată material lemnos din fondul forestier național

Trei localnici din Breaza au fost prinşi de oameni legii în timp ce încercau să scoată material lemnos din fondul forestier național. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceștia, în data de 8 octombrie, s-au deplasat în fondul forestier național administrat de Ocolul Silvic Sinaia și au tăiat un arbore specia fag și doi arbori specia gorun, nemarcați de organele silvice.

A doua zi, au revenit în zona respectivă,cu două atelaje hipo, pentru a încărca materialul lemnos, moment în care au fost surprinși de polițiști. Pădurarul solicitat la fața locului a cubat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 9,7 m3. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori. Cantitatea de material lemnos a fost lăsată în custodia pădurarului.

sursa IJP Prahova

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor