Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Blejoi au reținut trei bărbați din Constanța, suspectați de furt calificat în magazinul InterSport, situat în complexul comercial Ploiești Shopping City
La data de 4 septembrie 2025, reprezentanții magazinului InterSport au sesizat poliția cu privire la faptul că, în ziua de 31 august 2025, persoane necunoscute au sustras mai multe articole vestimentare, valoarea prejudiciului fiind de 16.300 de lei.
Din verificările inițiale a rezultat că trei bărbați au intrat în magazin în intervalul orar 15:30 – 16:30. Sub pretextul probării hainelor, aceștia au introdus articolele vestimentare într-o sacoșă adusă în prealabil, transportându-le ulterior la autoturism. Operațiunea a fost repetată de patru ori, prejudiciul total fiind de 16.300 de lei.
Identificarea suspecților
În urma investigațiilor, autorii au fost identificați! Toți sunt din municipiul Constanța, cunoscuți ca fiind recidiviști.
Depistarea în flagrant
La data de 7 septembrie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii au surprins în parcarea complexului Ploiești Shopping City doua persoane, care descărcau mai multe articole vestimentare dintr-o geantă și le transferau în autoturism. La fața locului au fost identificați și ceilalți doi bărbați implicați.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus:
- reținerea pentru 24 de ore a celor trei
De asemenea, la data de 8 septembrie 2025, cei trei bărbați urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de arestare preventivă, în timp ce pentru complicea lor se va solicita măsura controlului judiciar
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Blejoi, urmând ca dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.