logo
RNTV Live

Tăchiță Gură de Aur, ploieșteanul care a introdus Codul Rutier în România

take ionescu
Victor Preda

Take Ionescu, pe numele de botez Dumitru Ion, s-a născut la Ploieşti în 1858. Tatăl său era negustor de cereale, dar afacerea familiei s-a prăbuşit după ce o epidemie de holeră a sărăcit oraşul. Tatăl lui Take Ionescu nu s-a lăsat învins, a făcut un împrumut la un bancher, a muncit din greu şi, în doar câţiva ani, a ajuns proprietar de case şi de moşii. După această aventură în capitalismul românesc al secolului XIX, tânărul Take şi-a adăugat la numele de familie sufixul “escu”, pentru că aşa era moda vremii. Şcoala primară a urmat-o în Ploieşti, iar studiile secundare le-a început la Liceul„Sf. Petru şi Pavel” şi le-a terminat la Liceul„Sf. Sava” din Bucureşti. Premiat ca elev de liceu, la Bacalaureat a reuşit să-i uimească pe membrii comisiei, V.A. Ureche şi Gr. Cobalcescu. Imediat după ce a împlinit 17 ani, Take Ionescu a plecat la Paris pentru continuarea studiilor. Acolo l-a avut coleg pe Raymond Poincare, viitorul preşedinte al Franţei. Tatăl său îi asigura 15 napoleoni de aur lunar, bani plătiţi în avans la fiecare plecare în Franţa. Numai că, ajuns la Paris, tânărul Take descoperea, întotdeauna, lipsa câtorva monede din fişicurile date, cu atâta generozitate, de părintele său. Şmecheria ploieşteană a mers până în ziua în care a cerut ca banii să-i fie trimişi prin poştă. După ce şi-a luat doctoratul în drept s-a întors în România şi şi-a cucerit faima de mare avocat. În 1881 s-a căsătorit, în Anglia, cu Elisabeta Richards.

“Fiara cuvântului”

Tot în acea perioadă s-a înscris în Partidul Liberal, condus, în acea perioadă de Ion Brătianu. În scurt timp, însă, a trecut la Partidul Conservator, al cărui preşedinte era Lascar Catargiu. La numai 26 de ani era deputat, iar la 36 de ani a ocupat fotoliul ministerial. Au urmat anii de glorie a celui mai mare om politic ploieştean, ploieşteanul Take Ionescu devenind mândria Parlamentului român, iar în acea vreme tribuna parlamentară era plină de oratori de mâna întâi. Era atât de bun încât Delavrancea l-a numit “fiară a cuvântului”, iar ploieştenii, mai şugubeţi, i-au spus Tăchiţă Gură de Aur. Evident, succesul i-a adus şi duşmani de marcă: P.P. Carp, Nicu Filipescu, Marghiloman. De exemplu, Carp îl critica spunând că Take Ionescu “totdeauna pledează o cauză, niciodată nu apară o convingere”. Prea puţin important, deoarece Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul altui mare ploieştean, I.L. Caragiale, care, cucerit de personalitatea şi de discursurile concetăţeanului său, l-a însoţit în trei turnee electorale. “Ridic toastul acesta lui Take Ionescu, nu pentru că este şeful partidului; şefia nu a luat-o el, i-aţi dat-o voi. Gloria o dă viitorul, reputaţiunea i-a dat-o trecutul. În sănătatea lui de om de inimă, care îmi permite mie, mie literat, să stau alături de el la o aşa manifestaţiune”, aşa sună un fragment dintr-un discurs ţinut de Caragiale la Ploieşti în onoarea lui Tăchiţă Gură de Aur. Deranjat de atacurile venite dinspre „bătrânii partidului”, Take Ionescu a fondat, în 1908, Partidul Conservator-Democrat iar colegii săi de partid au fost porecliţi takişti. În ciuda adversităţilor politice, Take Ionescu a fost numit ministru al Internelor în guvernul conservator condus de Titu Maiorescu. În mandatul său a fost emis, pentru prima oară în România, „Regulamentul de circulaţie a automobilelor”, precursorul Codului Rutier din zilele noastre.

Vizionar?

Ca să vă convingeţi de faptul că Take Ionescu a fost om politic, nu politician, vă invit să citiţi profeţia pe care a făcut-o la izbucnirea Primului Război Mondial: “ Acesta e război de cinci ani. Va intra Anglia; va intra Italia, vom intra noi şi nu se poate să nu intre şi America. Până şi Japonia va intra. Va fi vai de omenire. Dar de un lucru sunt sigur: Aliaţii vor fi definitiv victorioşi şi voi vedea cu ochii România Mare.Vom vedea şi alte lucruri mari. Vom vedea multe tronuri prăbuşindu-se; vom vedea născând atotputernicia Americii; vom vedea preponderenţa rasei anglo-saxone, vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga, socialismul revoluţionar. Zguduirea generală va fi aşa de formidabilă că o sărăcie groaznică va stăpâni omenirea foarte mulţi ani. Dintr-o criză vom intra într-alta şi ţine bine minte: generaţia mea şi a ta vor vedea România Mare, dar nu vor mai vedea zile bune”. Impresionant, nu? Iar dacă nu am reuşit să vă conving, poate reuşeşte Regele Carol I, cel care a spus despre Take Ionescu că “este omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”.

Indezirabil pentru nemţi

Partizan al Antantei, Ionescu s-a pronunţat pentru neutralitatea României la începutul primului conflict mondial. La Consiliul de Coroană din 14 august 1916, s-a exprimat în favoarea declarării războiului contra Austro-Ungariei. La încheierea păcii cu germanii, a fost nevoit să se refugieze la Paris, nemţii punându-l în fruntea listei persoanelor indezirabile. În Franţa a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor. După război a fost ministru de Externe (1920-1921) şi prim-ministru (17 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922). Ca ministru de Externe a fost iniţiatorul Micii Înţelegeri, alianţa politică a României cu Cehoslovacia şi Iugoslavia în scopul preîntâmpinării acţiunilor revizioniste şi apărării independenţei şi suveranităţii celor trei state. A reluat activitatea partidului pe care l-a fondat şi i-a schimbat definitiv titulatura în Partidul Democrat. Noul său program politic prevedea aplicarea votului universal, descentralizarea administrativă, impozit progresiv pe venit, reforma agrară şi ziua de lucru de opt ore. Pentru scurtă vreme, Take Ionescu a fost președinte al Consiliului de Miniștri, conducând ultimul guvern conservator din istoria României.

 

Bunul simţ a fost fatal

În martie 1922, dezamăgit turnura pe care o luase viaţa politică, a plecat în vacanţă în Italia. Ghinion! Într-un restaurant din Napoli nu a avut tăria să refuze stridiile pe care i le oferea cu insistenţă o chelneriţă. Oficial, a murit din cauza febrei tifoide contractate în urma consumului a două stridii. Cel mai mare om politic pe care l-a dat Ploieştiul a murit din exces de gentileţe şi bunătate. Şocant a fost faptul că nicio altă persoană care a consumat stridii în acea zi nu s-a îmbolnăvit, iar chelneriţa a fost căutată de Poliţie luni de zile, fără să fie găsită. Bineînţeles, s-a zvonit că adversarii săi politici nu ar fi fost deloc străini de moarte sa. Au fost funeralii naţionale. Trenul mortuar pornit din Roma a fost salutat la graniţa sârbă de oficialii guvernului iar pe teritoriul românesc în fiecare gară au fost manifestări spontane. În apropierea Bucureştiului, mecanicii zecilor de locomotive din staţie au salutat cu sirenele lor. Depus la Ateneu, sicriul înfăşurat în tricolorul, a fost înconjurat de flori. Ferdinand Întregitorul a depus o coroană cu următorul mesaj: “Regele. Lui Take Ionescu amintire recunoscătoare”. Mormântul său se află la Mănăstirea Sinaia, chiar lângă bradul sădit într-o noapte de Eliade Rădulescu, Tell şi Nicolae Bălcescu, care se refugiaseră aici în timpul Revoluţiei din 1848.Numele său a fost dat câtorva străzi din marile oraşe din ţară, au fost amplasate câteva busturi în intersecţii cu trafic intens, dar activitatea sa politică a fost dată uitării de generaţiile care au urmat.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor