Festivalul Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, aduce și în acest an arta luminii în centrul Capitalei, invitând publicul să descopere orașul altfel
Evenimentul se desfășoară pe Calea Victoriei, iar ediția 2025, cu tema SIMBIOZĂ / SYMBIOSIS, propune colaborarea între artiști, curatori, branduri și comunități pentru a genera noi forme de expresie artistică.




Anul acesta, 21 de lucrări spectaculoase – 16 instalații și 5 videomappinguri – transformă clădirile emblematice ale centrului Bucureștiului în opere de artă vizuală. Artiști din România, Franța, Cehia și Țările de Jos au adus lumi de culoare, lumină și tehnologie, reflectând asupra modului în care creativitatea și empatia pot contribui la construirea unor orașe și comunități durabile.


Spotlight este cel mai mare eveniment de artă vizuală din Capitală, organizat de ARCUB încă din 2015. Festivalul a transformat Bucureștiul într-un punct de referință pentru arta luminii la nivel internațional, devenind un laborator de experimentare și dialog între artă, tehnologie și ecologie.

Mai multe detalii despre lucrările prezentate pot fi văzute pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.