Un nou spital de psihiatrie a fost inaugurat, vineri, în localitatea arădeană Căpâlnaş, cu o investiţia de peste 26 de milioane de lei, conform Agerpres.
Inaugurarea spitalului a avut loc ieri, 20 iulie, în prezenţa ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea. Acesta a precizat că este „impresionat de condiţiile care au fost create în această unitate construită de la zero”.
„Ceea ce vedem astăzi sunt condiţii de luat exemplu de toate autorităţile judeţene şi de sistemul sanitar din România. (…) În prezent, prin Ministerul Dezvoltării sunt în implementare 603 unităţi medicale la nivelul României, pe apelul PNDL 1 şi PNDL 2. Până la finele anului viitor sperăm ca toate aceste unităţi medicale să fie finalizate”, a spus ministrul.
Sursa foto: aradon.ro
Preşedintele Consiliul Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat că acestea este al doilea spital construit de la zero în ultimii ani în judeţ, după Spitalul TBC din municipiul Arad. Acesta a dezvaluit ca în toamnă va fi inaugurat şi un spital de oncologie, tot în municipiu.
„Consider că Aradul este printre judeţele din România unde s-a manifestat cel mai mare interes pentru sănătatea locuitorilor. Ne-a stimulat şi faptul că, fiind judeţ de graniţă, mulţi arădeni au plecat în străinătate să se trateze. De aceea, noi ne-am stabilit ca obiectiv să oferim aici, la Arad, serviciile medicale pe care arădenii le căutau în alte părţi, fie în judeţele Timiş sau Cluj, fie în Ungaria. Şi cred că am reuşit”, a spus Cionca.
spitalul
- are o suprafaţă totală de 5.385 mp, cu demisol, parter şi etaj. Are 75 de locuri pentru pacienţi şi curte destinată activităţilor recreative. Unitatea va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, dar şi programe de terapie ocupaţională.
„Vechiul Spital de Psihiatrie din Căpâlnaş, de unde vom muta aici pacienţii, funcţionează într-un imobil construit între 1876-1879, respectiv Castelul Mocioni-Teleki. Clădirea a primit funcţiunea de spital abia în 1979, iar pentru ocuparea imobilului am plătit chirie. Această investiţie era necesară nu doar fiindcă am plătit chirie în vechiul spaţiu, ci şi din cauza creşterii incidenţei afecţiunilor psihice. Asta motivează şi intenţia noastră de renovare şi modernizare a încă unui Spital de Psihiatrie, aflat în municipiul Arad, pe care l-am depus pentru finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, valoarea investiţiei propuse fiind de aproximativ 16 milioane de lei”, a completat preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi bugetul judeţean.
Sursa: g4media.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.