Seniko Doua, petrolistul în vârstă de 21 de ani originar din Coasta de Fildeș, a impresionat pe toată lumea în prelungirile partidei cu UTA, când a reușit să înscrie un gol frumos pentru ploieșteni, oferindu-le a doua victorie consecutivă.
Fundașul ivorian, sosit de curând la Petrolul Ploiești, speră ca evoluțiile bune pe care le va avea în continuare să reprezinte pentru el o rampă de lansare spre campionate mai puternice.
„Modelul meu este Dani Alves, un jucător extraordinar, chiar dacă trece acum prin momente dificile. Îmi place Real Madrid, e cel mai mare club din lume. De ce să nu ajung acolo? Dacă voi juca bine la Petrolul, pot ajunge la unul dintre marile cluburi europene” a declarat Seniko Doua pentru PlaySport.
Seniko are mulți prieteni în Europa
Deși e foarte departe de continentul de unde provine, Africa, Seniko Doua spune că Europa este foarte primitoare. Fundașul are mai mulți prieteni la cluburi importante de pe bătrânul continent, notează Prosport.
„Sunt mulți fotbaliști din Coasta de Fildeș la marile cluburi europene. Am o mulțime de amici printre ei, dar sunt mai apropiat de David Fofana de la Chelsea si de Jean N’Guessan de la Nice, care acum este împrumutat la Nimes. Suntem toți de aceeași vârstă”, a mai spus Doua, conform aceleiași surse, PlaySport.
Înainte să vină în România a jucat pentru „Steaua” Coastei de Fildeș
Înainte să li se alăture ploieștenilor, Seniko Doua a jucat pentru „Steaua” Coastei de Fildeș. Fundașul a evoluat la clubul Armatei, Société Omnisports de l’Armée.
„Este echipa mea de suflet. Eu nu am fost militar niciodată, eram civil, dar echipa era format ca un mix între militari și civili. Totuși acum sunt aici, la Ploiești unde mă simt foarte bine. Petrolul este primul meu club profesionist, iar aici totul este la un nivel înalt”, mai povestește Doua.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.