logo
RNTV Live

Sorin Grindeanu propune primele modificări la Consiliul de Administrație al Portului Constanța: Consider că este nepotrivit să fii membru fără studii

sorin-grindeanu-1-scaled
Theo Tănăsescu

Într-o conferință de presă desfășurată vineri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a exprimat nemulțumirea față de condițiile actuale impuse de legea privind guvernanța corporativă în ceea ce privește membrii Consiliului de Administrație al Portului Constanța. El a subliniat că este nedrept ca doar absolvenții din domeniul naval să fie eligibili pentru această poziție, exprimându-și dezacordul cu forma actuală a legii.

“În primul rând mă interesează să începem şi acolo (în Portul Constanţa, n.r.) procesul pentru selectarea la început a unui CA pe 109 (OUG privind guvernanţa corporativă – n. r.). După cum bine ştiţi, şi n-am ascuns acest lucru, eu nu prea sunt de acord cu forma actuală a legii. Este foarte restrictivă. Poţi să mergi ca economist sau jurist, poţi să fii membru în Consiliul de Administraţie oriunde. Adică, dacă aduc un profesor de Drept Internaţional, nu poate să fie membru în Consiliul de Administraţie, selectat prin 109, în Portul Constanţa. Nu poate, ceea ce nu mi se pare normal. De asemenea, un super-economist nu poate să fie. Trebuie să fie tot din domeniul naval. Mie nu mi se pare corect sau nu mi se pare că e o decizie realistă. Repet, ca economist sau ca jurist cred că poţi, cu experienţă, să fii membru în Consilii de Administraţie oriunde. Se poate. Numai în Portul Constanţa nu se poate, că acolo s-au gândit unii să facă o chestie restrictivă, să pună doar din ăştia care, mă rog, au absolvit în domeniul naval ceva şi am văzut ce au făcut, că 30 de ani a fost haos. Au fost companii, şi vă rog să verificaţi, care nu şi-au plătit apa, curentul, redevenţele timp de 30 de ani şi sunt zeci de procese în momentul ăsta deschise pentru a recupera aceste prejudicii. Vă rog să verificaţi ce vă spun, că e adevărat şi ştiţi acest lucru”, a spus Grindeanu.

Oficialul a transmis că nu are ce să-i reproşeze fostului director al Portului Constanţa şi că aşteapă să vadă cum se achită de sarcini noul şef al societăţii în mandatul provizoriu.

“Cred că au fost vreo două tentative de a schimba legea cu privire la selecţia CA-ului. Legat de fostul director, să ştiţi că a avut şi o problemă personală. Dânsului n-am ce să-i reproşez, din contră. A intrat în această bătălie cu aceste companii de care aminteam mai devreme şi a deschis toate aceste procese, a recuperat mare parte din aceste sume datorate Administraţiei porturilor. Deci, un lucru pe care eu îl apreciez şi îl voi aprecia. Mihai Teodorescu (actualul director – n. r.) era directorul executiv, are experienţă pe zona de transport, a fost la RATB şi la metrou, din ce ştiu eu. O să vedem când se va selecta acest Consiliu de Administraţie pe 109, pentru că acum sunt mandate provizorii, o să vedem cum se achită de sarcini. Pe mine mă interesează foarte mult în perioada următoare toate acele proiecte finanţate cu bani europeni şi asta e o componentă care n-a mers bine în Port, indiferent de ce s-a întâmplat în trecut. Astăzi, în Guvern, intră o Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru dragaj – de investiţii – în Portul Constanţa, care-s bani europeni. Componenta aceasta în Portul Constanţa n-a funcţionat cum trebuie în anii trecuţi şi n-au fost în stare să acceseze banii europeni pe care puteau să-i acceseze. Această perioadă trebuie să se încheie şi este una dintre priorităţile pe care trebuie să le aibă conducerea, indiferent care va fi ea”, a subliniat ministrul.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, pe data de 9 februarie 2024, că directorul general al Portului Constanţa, Florin Vizan, şi-a prezentat demisia din funcţie.

În acest context, Consiliul de Administraţie al Portului a luat act de această demisie şi a decis înlocuirea sa cu Mihai Teodorescu, director executiv al CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

“În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul de Administraţie a mai luat decizia revocării din funcţie a directorului financiar, Şerban Daniela, şi înlocuirea cu Maria Mergiu, care ocupa funcţia de şef al Departamentului Financiar Contabil”, a menţionat ministerul de resort. Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a intrat în vigoare la data de 14 decembrie 2011, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor