Sondaj: Care este cea mai mare problemă cu care se confruntă România?
Un sondaj realizat de INSCOP Research arată că aproape 28% dintre români consideră corupția cea mai mare problemă a țării. Pe următoarele locuri se află lipsa locurilor de muncă bine plătite, instabilitatea politică și creșterea costului vieții.
Sondaj: Care este cea mai mare problemă cu care se confruntă România?
În ceea ce privește prioritățile pentru următoarele șase luni, aproape jumătate dintre respondenți spun că majorarea salariilor și pensiilor ar trebui să fie principala măsură adoptată de autorități. De asemenea, mulți români cer reducerea taxelor, atragerea fondurilor europene și diminuarea cheltuielilor statului.
Acest sondaj mai arată diferențe importante între categoriile sociale și electorale, în funcție de vârstă, nivel de educație sau mediul de rezidență.
Cercetarea a fost realizată în perioada 11-14 mai 2026, pe un eșantion de 1.100 de persoane.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews