logo
RNTV Live

SISTEMUL DE TERMOFICARE, ÎNTRE CJ ȘI PRIMĂRIE

Daniel

Consiliul Județean Prahova a semnat contractul prin care va fi ISCIR-izat  Cazanul cu Apă Fierbinte 5. Acest lucru nu va garanta faptul că acesta va fi preluate de către Primăria Ploiești, astfel încât aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare să nu mai sufere din cauza avariilor apărute la CAF 2, singurul care funcționează în prezent.

Cazanul cu Apă Fierbinte 5 este în prezent în proces de ISCIR-izare, iar Consiliul Județean Prahova speră ca această procedură să se finalizeze până la data de 20 ianuarie pentru a putea fi predat mai apoi Primăriei Ploiești.

Conducerea Consiliului Județean Prahova susține că Primăria Ploiești ar fi putut să preia Cazanul 5 și turbina încă din luna noiembrie, atunci când erau iscirizate.

În replică, primarul Andrei Volosevici susține că până în prezent Primăria Ploiești nu a preluat Cazanul 5 deoarece documentația în ceea ce privește predarea-primirea  nu era în regulă.

Totodată, șeful executivului ploieștean susține că municipalitatea va prelua Cazanul 5 doar în condițiile în care se demonstrează că este funcțional, așa cum prevede Hotărârea de Consiliul Local Ploiești.

Când și cum vor ajunge cele două instituții la un acord în ceea ce privește preluarea respectivei instalații de termoficare rămâne de văzut. Până atunci, ploieștenii nu au decât să spere că nu vor mai apărea avarii la Cazanul cu Apa Fierbinte 2.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor