Sentimente amestecate pe Mont Blanc. Aventura ploieştencei Loredana Şucu în Munţii Alpi

Ce îţi trebuie să ajungi la 4.807 m altitudine, în vârful Mont Blanc, cel mai înalt punct din Alpi? Puţină nebunie, mult curaj, foarte multă voinţă, dar mai ales sănătate de fier. Cam aceasta ar fi, în câteva cuvinte descrierea Loredanei Şucu, o tânără de 35 de ani din Ploieşti pasionată de alergat şi de drumeţii pe munte. Pe Loredana o cunosc din 2014 când m-a uimit cu modul ei original de a „protesta” împotriva statului la birou ore în şir, şi a alergat de la Ploieşti până la Bucureşti în şase ore. „Lucrez în IT la o firmă din Bucureşti şi stau toată ziua la birou. Simţeam nevoia să mă dezmorţesc şi aşa m-am apucat de alergat. Cât de obosită aş fi tot găsesc timp şi pentru alergat”, ne povestea ea în octombrie 2014.

 

Între timp a mai făcut ceva de m-a uimit şi mai tare. A început să ia munţii în piept şi nu orice munţi, ci ditamai Mont Blancul. „Pasiunea pentru munte a început înaintea alergatului, de fapt. Am postat pe facebook o poză cu un perete de gheaţă de la Barajul Vidraru. Şi un prieten mi-a spus că e o nebunie să vreau să urc acolo şi asta m-a ambiţionat. Am mers la o sală de escaladă şi am învăţat cum să urc pe un asemenea perete. Aici am cunoscut un grup cu care am mers în multe locuri frumoase. Cu ei am urcat pe Vârful Musala în Bulgaria la 3.000 de m. Aici am auzit vorbindu-se despre Mont Blanc şi mi s-a părut o idee minunată. Înainte de asta însă am fost pe munţii noştri-a urcat pe Moldoveanu, Negoiu, Leaota, Dara şi Hârtopul Darei”, povesteşte Loredana în timp ce eu mă gândesc ca şi atunci când am văzut-o prima dată că totul ţine un pic şi de nebunie. O nebunie frumoasă, dar atât de riscantă. A avut nevoie de 1.300 de euro să ajungă cu avionul la Geneva şi înapoi, să meargă pe acolo cu autobuzul şi trenul şi să îşi cumpere echipament.

Şi în timp ce ea îmi povesteşte cum e să urci în Mont Blanc în trei zile, sunt deja acolo, printre brazi, pe urmă pe culmile alea cu zăpadă şi cu aerul atât de proaspăt. Mă trezesc întrebând: „Cum e aerul? Şi ce ai simţit când ai ajuns sus?” Zâmbeşte, ca o cunoscătoare ce este. „Normal. Proaspăt, dar poţi încă să respiri singur. Cât despre vârf, nu îţi pot explica în cuvinte. Mi-a venit să plâng instantaneu şi am plâns să mă descarc. Sentimente amestecate! Reuşisem!” Mmm, „aşa de simplu”, îmi zic…”Ce îţi trebuie să urci acolo?” „Nimic deosebit. Nu m-am antrenat înainte , că doar alerg mereu şi urc pe munte mereu. Mă bucur de o sănătate de fier. Mai tare m-am speriat din cauza poveştilor altora. Am trecut la un moment dat pe un perete din Marele culoar din care cădeau stânci de sus. Am avut noroc, nu m-a lovit niciuna! În aceeaşi zi am coborât. Coboram de parcă mă alerga cineva. Îmi place coborârea mereu, dar acum parcă eram fugărită”, povesteşte Loredana cu o detaşare, de parcă mi-ar povesti de altcineva.

E clar că o admir, că nu prea am încotro la cât de tare este! Dar când mi-a mai povestit şi de Diana, fetiţa ei superbă de 9 ani, care o însoţeşte de multe ori pe munte, mă topesc. „Diana nu-mi duce lipsa pentru că atunci când nu sunt cu ea, merge pe munte cu tata. El şi-a descoperit această bucurie acum, după 60 de ani, deşi de fel este din Braşov. E un copil rezistent şi bun. A făcut Caraimanul cu mine pe Jepii mici urcare şi coborâre pe Jepii Mari. E un traseu de 13 ore. (n.a. dificil şi pentru un adult, îmi aduc aminte perfect de pe vremea când îmi plăcea şi mie muntele). Sunt momente în care îmi zice că i-au obosit picioruşele, dar ne odihnim şi pornim iar. Îi place să numărăm semnele de pe traseu. A mers cu mine vara şi pe Valea lui Stan. Între a sta pe telefon şi a merge pe munte, alege muntele”, râde Loredana.

Între peripeţiile pe munte, Loredana aleargă pentru Bucuria alergării, o acţiune caritabilă. „Vinerea mare înainte de Paşte am făcut Negoiu. 4 ore condus, 8 ore traseu, 4 ore condus înapoi acasă, la 3 noaptea somn şi la 9 eram la Bucuria alergării -100 for children. Cea mai faină alergare! Am strâns fonduri pentru copiii părintelui Tănase de la Valea Plopului” Prea mult pentru un om normal, îmi spun, dar Loredana nu e om normal, ci o super mamă care îşi creşte singură fetiţa cu valori morale ridicate şi o fată a muntelui care visează la Everest.