logo
RNTV Live

Seniorul Quintus: „Mulți parlamentari nu știu în ce partid se găsesc”

quintus
rnews

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, susține că liberalii stau bine din punct de vedere organizatoric în județe, dar o problemă este la Biroul Politic Național, forul care asigură conducerea partidului, pentru că aici se află mulți oameni care nu au ce căuta în Parlament pentru că ”mulți dintre ei nu știu bine în ce partid se găsesc”. ”Am hotărât în interiorul partidului că eu nu mai fac declarații, dar aș vrea să vă spun că eu, așa cum cunosc partidul, eu sunt mulțumit. Eu cunosc starea organizațiilor noastre județene și acolo este forța partidului nostru, nu niște vorbăreți pe la televiziuni sau mai știu eu pe unde. Nu vorbăreții fac treabă în partid. Avem organizații județene bune, cu oameni foarte capabili. Spre exemplu, la Prahova PNL are mai mulți primari decât PSD, ceea ce este o performanță, pentru că PSD stătea mai bine aici”, a declarat Mircea Ionescu Quintus.

Quintus se arată dezamăgit de calitatea actualilor membri din conducerea PNL și susține că lucrurile trebuie să se schimbe radical după parlamentare. ”Adevărul este că, fără să pretindem că putem câștiga alegerile parlamentare, noi stăm foarte bine. Din păcate, eu am văzut acum, de câteva ori când am fost, componența Biroului nostru politic făcut din peste 150 de persoane, majoritatea parlamentari, nu președinți de organizații județene, care s-au ales atunci pe USL și, Doamne ajută, mulți dintre ei nu știu bine în ce partid se găsesc și dacă ei fac declarații în necunoștință de cauză sau din speranța de a se mai alege. După părerea mea, șansele unor asemenea oameni de a reprezenta partidul, că ei nu-l reprezintă, sunt mici. Adevărații liberali muncesc, nu vorbesc. Vă dau un exemplu: venise cineva aici la noi la Prahova, o personalitate, că el vrea să candideze, ca și cum noi am fi slabi. PNL are peste 60 de primari, o organizație care muncește mult și care va scoate rezultate foarte bune”, a mai precizat Mircea Ionescu Quintus.

Sursa: stirpesurse.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor