logo
RNTV Live

VIDEO/Şeful Poliţiei Mizil a fost arestat pentru 30 de zile. Reacţia acestuia la vederea camerelor video

Raluca Eparu

Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a şefului poliţiei Mizil acuzat pentru infracţiuni ca folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi favorizarea infractorului. Marius Rotaru s-ar face vinovat de faptul că nu a acţionat în niciun fel atunci când a aflat de această grupare infracţională specializată în trafic de persoane deşi era de datoria sa să deschidă o anchetă. În acest fel i-a ajutat pe ceilalţi inculpaţi din dosar  în toate infracţiunile de care aceştia se fac vinovaţi-constituire de grup infracţional, trafic de minori, furt şi viol. Pe toată perioada cercetării penale, Rotaru a fost suspendat din funcţie. Alte trei persoane audiate ieri de procurorii DIICOT au ajuns preventiv în spatele gratiilor. Acestea sunt acuzate că începând cu luna decembrie 2015 au recrutat şi determinat prin ameninţări şi violenţă 10 tinere, dintre care 9 minore, pe care le-au exploatat sexual prin intermediul prieteniilor. De fapt, fetele erau pregătite pentru a se prostitua pe străzi în Ploieşti şi Buzău. Toţi cei patru inculpaţi au contestat această măsură.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor