Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins astazi cererea DNA de arestare preventiva in lipsa a fostului deputat Sebastian Ghita. Pe de alta parte, judecatorii au decis ca Sebastian Ghita sa ramana sub control judiciar pe cautiune cu interdictia de a parasi teritoriul Romaniei, in dosarul in care acesta a fost trimis in judecata de DNA Ploiesti alaturi de fosti sefi din politie si parchete. Decizia este definitiva. DNA a cerut marti judecatorilor de la inalta Curte de Casatie si Justitie arestarea preventiva in lipsa a fostului deputat Sebastian Ghita, dupa ce acesta a incalcat obligatiile controlului judiciar si exista informatii ca a parasit Romania. Procurorul a adus ca dovezi o adresa de la IPJ Prahova, un comunicat al MAI si articole din presa scrisa si online. „Avand in vedere elementele de noutate referitoare la faptul ca Sebastian Ghita nu a respectat obligatiile controlului judiciar, respectiv sa fie prezent ori de cate ori i se cere de catre organul judiciar, dar si suspiciunea rezonabila ca inculpatul a parasit tara, va rog sa dispuneti inlocuirea controlului judiciar cu masura arestului preventiv. Sebastian Ghita a dat dovada de rea credinta si a sfidat organele judiciare. Inculpatul a fost citat de organele judiciare pentru a se prezenta in dosarul cunoscut ca Ponta-Blair si nu s-a prezentat”, a spus procurorul. Sebastian Ghita a fost reprezentat in instanta de trei avocati, care au recunoscut ca nu au reusit sa ia legatura cu fostul deputat. Unul dintre aparatori, Bogdan Micu, a spus ca l-a sunat pe Ghita, insa acesta nu i-a raspuns si l-a rugat pe fratele acestuia sa ii semneze imputernicirea pentru a-l reprezenta in instanta. Avocatul a cerut respingerea cererii DNA, aratand ca, in acest dosar, Ghita nu a incalcat nicio interdictie si ca a fost chemat la DNA Ploiesti in dosarul Ponta-Blair, unde nu avea nicio masura preventiva.Procurorii DNA Ploiesti au emis, saptamana trecuta, un mandat de aducere pe numele fostului deputat, dupa ce acesta nu s-a prezentat pentru audieri in dosarul Ponta-Blair. in aceste conditii, fostul deputat a fost cautat la domiciliul sau si la mai multe adrese despre care se cunostea ca sunt frecventate de fostul parlamentar, fara a fi insa gasit.
Politia Romana sustine ca, pana in prezent, nu au fost identificate date care sa confirme iesirea din tara a fostului deputat.
sursa protv.ro