logo
RNTV Live

Se sistează furnizarea apei potabile în orașul Băicoi. Vezi zonele afectate

Mihai Constantinescu

Sucursala Băicoi a societății HIDRO PRAHOVA SA anunță că va sista furnizarea apei potabile în orașul Băicoi

 Sucursala Băicoi a societății HIDRO PRAHOVA SA anunță că va sista furnizarea apei potabile în orașul Băicoi, în data de 18 octombrie 2017, între orele 09.00 – 15.00. Oprirea este impusă de necesitatea realizării lucrărilor de întreținere și reparații pe rețeaua de distribuție a Centrului Civic Liliești.

Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe străzile: Republicii (partea stângă, de la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu până la intersecția cu strada Pieții), Republicii – blocuri, Progresului, Tudor Vladimirescu, Nuferilor, Toamnei, Cloșca, Pieții și Postăvar (până la intersecția cu strada Parâng).

Societatea HIDRO PRAHOVA își cere scuze pentru această întrerupere și roagă abonații care vor fi afectați ca miercuri, 18 octombrie 2017, să își asigure rezerve de apă pentru consum și uz casnic. Reluarea distribuției apei se va face în baza rezultatelor analizelor fizico-chimice ce vor fi realizate în vederea asigurării gradului de potabilitate, conform reglementărilor în vigoare.

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

sursa comunicat Hidro Prahova

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor