logo
RNTV Live

Schimb de experienţă pe tărâm american. De la Brebu, direct la Miami şi Vegas, pentru ” a învăţa de la alţii mai deştepţi ca noi”

DCIM100MEDIA
rnews

Pentru a doua oară, la interval de trei ani, Consiliul Local al comunei Brebu a găsit resursele financiare necesare pentru ca patru reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Adrian Ungureanu, să plece în Statele Unite ale Americii, la invitaţia Societăţii pentru Administraţie Publică, un ONG din Braşov. Cei patru, primarul, un angajat din aparatul Primăriei şi doi consilieri locali, vor vizita, timp de opt zile cât durează şederea în State,   Orlando, Miami, Florida şi Las Vegas, pentru asta, de la bugetul local fiind alocaţi 45.000 de lei. Practic, consturile deplasării sunt suportate integral din bani de la bugetul local al comunei. Contactat telefonic, primarul Ungureanu a ţinut să precizeze că această deplasare ” nu este o excursie. Noi trebuie să învăţăm de la alţii mai deştepţi ca noi, să cunoaştem o administraţie foarte bine pusă la punct. Atunci când munceşti, mai ai nevoie şi de un schimb de experienţă. Da, poate fi considerată această deplasare un fel de …hrană spirituală. Dumneavoastră aţi văzut cum arată Brebu? Evoluţia acestei comune de 7000 de locuitori este una spectaculoasă. Altfel, oamenii nu m-ar mai fi votat”.  Cei patru, edilul şef şi cei trei angajaţi din Primărie şi Consiliul Local vor decola spre Statele Unite ale Americii pe 28 mai. Primarul a spus că, după cele opt zile petrecute pe tărâm american, va prezenta în faţa CL , dar şi a locuitorilor comunei toate concluziile privind acesată vizită.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor