Comuna Dumbrava se bucură în acest moment de un succes imens datorită proiectului „Dumbrava – Sat European de Tineret”, înființat de grupul informal de tineri, „Dumbrava Tinerilor Lideri”, ce și-a propus să creeze o comunitate stabilă în localitatea lor și să facă o schimbare pentru viitorul acesteia.
Obținând titlul de „Cel mai bun proiect derulat în mediul rural” la Gala Tineretului Prahovean, „Dumbrava – Sat European de Tineret” dovedește implicare civică și dorința de a schimba comunitatea a tinerilor lideri de grup.
„Dumbrava Tinerilor Lideri” este o echipă formată din șapte elevi, Ioana Mihai, Bianca Borcea, Robert Ioniță, Adina Ene, Diana Nistor, Ștefan Pavel și Adi Păduraru.
Platforma „Ploieștiul Nostru” a întocmit o listă a activităților desfășurate de acest grup deosebit:
- „Street Debate: Ce înseamnă pentru tine Dumbrava – Sat European de Tineret” – s-au obținut opinii din partea locuitorilor din această comună cu privire la importanța titlului de „Sat European de Tineret”, câștigat de Dumbrava în cadrul programului European Youth Village.
„Feedback-ul celor care au venit a fost foarte bun, iar majoritatea ne-au transmis că și-ar dori demersurile pe care noi le-am gândit chiar de la început, precum redeschiderea bibliotecii, apă potabilă în școală și un centru de tineret, deoarece tinerii nu au un loc unde își pot petrece timpul liber. Am avut voluntari care au ieșit în stradă cu pancarte prin care să le atragem atenția oamenilor cu privire la activitatea noastră și pot spune că a fost un succes.” – Bianca Borcea, una dintre coordonatoarele proiectului.
- Înființarea unui club de lectură, destinat atât tinerilor pasionați de citit, cât și celor care încă nu au avut posibilitatea de a descoperi frumusețea lecturii. Totodată, profesorii de limba română din Dumbrava susțin grupul și chiar au luat parte la prima activitate a clubului în calitate de facilitatori.
- Alte evenimente și activități destinate tinerilor, precum „Seară de comunitate”, unde aceștia au jucat diferite jocuri și au vizionat filme împreună, „Game night”, un eveniment în care aceștia au discutat despre cum se pot implica mai mult în comunitate și mai multe petreceri organizate cu scopul de a se cunoaște mai bine și de a se distra împreună.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.