Rudele unui pacient internat la Spitalul Județean Ploiești, impresionați de profesionalismul personalului medical:”Încercau sa îl motiveze, i se adresau cu “tata”

Rudele unui pacient internat la Spitalul Județean Ploiești, impresionați de profesionalismul personalului medical:”Încercau sa îl motiveze, i se adresau cu “tata”.

Povestea unei familii din Călarași, cu rădăcini în Ploiești. vine să demonteze tot ce se știa despre Spitalul Județean din Ploieșți. Mulți îî spun Spitalul Morții, dar experiența trăită de familia amintită este total pe dos.

cel mai verde complex reziential

Totul a încput înluna mai ©and fiica unui bărbat s-a prezentat cu acesta la spital cu dureri groaznice,. Credeau ca este vorba de dureri la colona, insa medicii și-au dat seama imediat că este mai mult decat atat.

Pe 16 mai am ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu tatăl meu, în vârstă de 67 de ani, despre care credeam că are o problemă neurochirugicala (la acea vreme credeam ca este vorba despre o recidivă a unei hernii de disc). Am avut șansa să fie primit în ambulatoriu pentru o consulatie, realizata de către dnul Dr. Nicolae Soare, șeful secției Neurochirurgie. Tatăl meu abia mai putea sa meargă, avea dureri groaznice și speram ca o programare la operație ar putea sa ii remedieze starea de sănătate. Ne-am bucurat enorm ca am reușit sa ajungem în cabinetul dnului doctor, care l-a examinat imediat pe tata. Doar ca prin profesionalismul sau, după o scurta consultație, am fost trimiși de urgenta sa realizam un CT nativ la cap, medicul opinand din start ca nu este o cauza neuro, ci una mult mai serioasa. Încă de la început Dr. Soare a spus ca ar putea fi vorba despre ceva mult mai grav, iar din pacate, în urma computerului tomograf, temerea medicului s-a adeverit. Cancer în stadiu 4, cu metastaze. Acestea din urma se aflau la creier, însă nu se cunoștea exact zona de la care s-au extins. Medicul Nicolae Soare ne-a dat cu greu vestea, însă ne-a spus sa ne imbarbatam, pentru ca urmează un drum lung, cu multe încercări”, a povestit fiica bolnavului

Personalul medical a intrat în alertă pentru a-l salva.

“A doua zi, când încă se afla la Ploiești boala continua sa ii macine corpul, a făcut mai multe crize convulsive și am revenit de urgență, cu ambulanta de aceasta data, la Spitalul Judetean de Urgență Ploiesti. De cum a fost adus a fost preluat de doi medici din unitatea de primiri urgente, care faceau nota discordanta cu ceea ce noi știam ca se întâmplă în aceasta unitate medicala. Dna Dr. Violeta Tănase și Dnul Dr. Andrei Ilinca. Practic, i-au fost făcute nenumărate analize, dar si un RMN care a adus informații suplimentare cu privire la stadiul stării tatălui de sănătate. Am urmărit printre ușile care se deschideau și se închideau din secția Majore 2 ceea ce se întâmplă cu tata
Ce spital? Al cui? Al morții? Pentru noi în niciun caz. Văzând echipa medicală, atât cât puteam, semăna clar cu atitudinea medicilor din filme care sar efectiv ca niște hiene pe pacient sa îl salveze cumva. În M2 avea sa ajungă și doctorul de garda de la Neurochirurgie, în persoana dnului Dr. Alexandru Papacocea. Medic, cu halat alb, sub care sigur, dar noi nu vedeam, purta aripi de înger. După ce a examinat bolnavul, după ce a cerut mai multe analize, alt CT, alt RMN avea sa ne spună ceea ce real constata din punct de vedere medical: faptul că tatăl meu are un cancer galopant, care îl va smulge din viata asta în câteva zile. Ne-a chemat la o discuție și ne-a explicat fiecare lucru pe care l-a făcut, dar și ce va urma. Din păcate era dureros, vorbea despre un sfârșit iniment, în fata căruia orice procedura medicală riscă să eșueze,” a mai povestit femeia.

Medicii au continuat sa lupte deși știau prea bine că nu există nicio șansa.

“Ne-a explicat ca dacă vrem sa îl luam acasă este alegerea noastră, asa cum se spune, sa moara pe perna lui. Însă am întrebat speriați și îngroziți dacă mai putem face ceva? Era retinut în afirmații și ne-am dat seama că puține erau lucrurile pe care le mai putea face. Dar pentru ca abia reușeam sa ne adunam, și pentru că ne doream sa facem orice, în speranța că se poate intampla o minune, l-a internat pe secția de neurochirurgie. A început apoi o luptă pentru supraviețuire, iar frontul se reducea la un pat de spital. De acolo dr Alexandru Papacocea l-a dus în sala de operație pentru a-i extrage o biopsie. Era predilect fiecare ceas. Cumva ei aveau o viziune clara asupra șansei tatălui la viata, insa nu au renunțat. Stătea de sănătate a bolnavului se inrautatea pe zi ce trecea. “, a mai adăugat femeia.

Dar știți de ce nu vad unde este “groaza” despre care mulți spun ca domnește în acest spital?

Rudele bărbatului au fost impresionați de cum s-au mobilizat medicii, cat și întregul personal medical.

“Dar știți de ce nu vad unde este “groaza” despre care mulți spun ca domnește în acest spital? Pentru ca veneam la vizita, pentru ca tatăl inca era conștient, însă din ce in ce mai neputincios, dar el ne vorbea despre un personal medical care era mereu alături de el și de ceilalți pacienti. De niște ființe care încercau sa îl motiveze, care îl întorceau în pat de pe o parte, pe alta, și căruia i se adresau cu “tata”. Asa am cunoscut-o pe Simona Micu, asistent în cadrul secției. Ea ne-a spus sa avem încredere, ca este pe mâini bune. Și zilnic, timp de două săptămâni eu, mama, sora, mătușa, verii, alte mătuși, alți veri, mergeau la patul tatălui sa îl vadă. Si ei, la fel ca mine, vedeau asistente, infirmiere, medici care luptau cot la cot cu pacienții. Regăseam personalul medical stand de vorba cu bolnavii, schimbandu-i, dandu-le sa mănânce, deși nu era un azil. Cu tata vorbeau adesea, iar el ne povestea, atât cât a mai putut, ca nu a văzut în viata lui o asa echipa de oameni dedicați “, a povestit aceasta.

Din păcate, boala a învins.

Biopsia a ajuns intr-un final, și avea sa arate stadiul cancerului tatălui meu. Critic, dureros și nemilos a fost pentru el. Căci după lupta puternica pe care au dus-o împreună, intr-un final, l-a răpus. Dr. Alexandru Papacocea vorbea zilnic cu noi. Ajunsesem sa îl așteptăm mai mereu pe hol, în speranța că ne mai oferă o informație, sau o veste buna. Am aflat ulterior ca deși știa clar cu ce patologie se confrunta, căci este doctor în astfel de științe, asemenea colegul sau de cabinet, Dr Soare, mai exact două somități, citea în literatura de specialitate, unde spera sa mai regăsească ceva ce ar mai putea face, sa fenteze destinul care era cumva deja scris. A luptat vitejește, dar viata asa ales pentru tatăl nostru. Cu greu, cu o durere ce rupe bucăți de suflet și trup, l-am condus pe ultimul drum aproape trei săptămâni mai târziu.!”

Familia le rămane recunoscătoare pentru munca depusă.

“Domnilor doctori, asistente si infirmiere: vrem la acest ceas sa ne inclinam în fata dumneavoastră, sa va mulțumim ca ne-ati purtat o perioadă de timp din durerea care era asa de greu de gestionat. Mergeți astăzi acasa, priviti-va în ochi familia și fiți mândri. Ați ajutat un om sa treacă demn peste ultimele clipe de viata. Ați facut-o cu îndârjire, profesionalism și mai presus de atât, cu sufletul. Nu putem face prea mult, sa schimbam un sistem care este cangrenat intr-un stat cu hibe legislative, dar ne putem ruga pentru sănătatea dumneavoastră și a celor apropiați vouă. Pentru noi, familia din Constantin Brâncoveanu, Spitalul Judetean de Urgență Ploiesti nu va fi niciodată un spital al morții. Ci unul, pe culoarele căruia, la etajul 1, și nu numai, stau îngeri cu aripi frânte de jigniri și prejudecăți, care le ascund pe sub halate și uniforme. Dar care vindeca trupuri și inimi cu mâini pricepute și suflete de aur”, este mesajul familiei.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

hidro
tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here