Ministerul Educației anunță că România și Republica Moldova vor prelua conducerea Secretariatului Grupului de monitorizare a Procesului Bologna în perioada iulie 2024 – iunie 2027
„Mă bucur pentru această oportunitate pe care România o are în consolidarea poziției în cadrul comunității europene cu atât mai mult cu cât între 2010 și 2012 am avut onoarea să coordonez echipa Secretariatului Bologna. Voi continua, alături de experți în domeniu, eforturile atât pentru promovarea unui învățământ de calitate, echitabil și coerent, adaptat nevoilor studenților și personalului academic, cât și pentru facilitarea mobilităților internaționale”, Ligia Deca, Ministrul Educației.
- România a devenit membru al Procesului Bologna în 1999, prin semnarea Declarației de la Bologna, angajându-se astfel să includă obiectivele stabilite în prioritățile învățământului superior românesc. Procesul Bologna a condus la crearea Spațiului European al Învățământului Superior care include 48 de state membre, criteriul principal de acceptare a unei candidaturi fiind aderarea la Convenția Culturală Europeană. Până în prezent, au avut loc 9 conferințe ministeriale: Bologna (1999), Praga (2001), Berlin (2003), Bergen (2005), Londra (2007), Leuven/Louvain-la-Neuve (2009), Budapesta-Viena (2010), București (2012) și Yerevan (2015).
Candidatura comună a fost transmisă co-președinților Spațiului european al învățământului superior în decembrie 2023. Aceasta a fost discutată în cadrul reuniunii BFUG din februarie 2024 și validată în reuniunea din aprilie 2024. Aprobarea formală va avea loc la Conferința ministerială a Spațiului european al învățământului superior de la Tirana, pe 29-30 mai 2024.
Iată câteva detalii tehnice legate de această găzduire:
Secretariatul BFUG va fi amplasat la București, în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), care funcționează sub Ministerul Educației.
Secretariatul va fi format din 8-12 membri, incluzând experți români și experți desemnați de Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova.
Experții vor sprijini activitatea BFUG și a substructurilor sale, atât în termeni de politică, cât și logistic, precum și în domeniile IT (website, arhivă) și comunicare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews