logo
RNTV Live

Reguli noi pentru a intra în clădirea Tribunalului Prahova. Cei cu temperatură nu intră

sursă foto Ziarul Prahova
Mihai Constantinescu

Reguli noi pentru a intra în clădirea Tribunalului Prahova. Cei cu temperatură nu intră

Reguli noi de acces în clădirea Tribunalului Prahova. Accesul este permis numai în anumite condiţii. Printr-un comunicat de presă, acestea au fost făcute publice.

Accesul şi staţionarea justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor acestora şi a celorlalţi participanţi la proces în incinta instanţei, în sălile de judecată, sau în compartimentele care desfăşoară program cu publicul, cât şi în spaţiile de acces la acestea (holuri de acces) se realizează cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instituţiei şi este permis doar pentru timpul strict necesar desfășurării activității specifice şi numai cu respectarea următoarelor reguli, respectiv:

     a1. Numai după termometrizarea, la intrarea în instituţie. Termometrizarea se va realiza cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instituţiei.

                a2. Se interzice accesul justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor şi a celorlalţi participanţi la proces care la termometrizarea la intrarea în instituţie au o temperatură mai mare de 37,30C .

  1. Completarea, pe proprie răspundere, a chestionarului din Anexa nr.II la Ordinul 7/14.05.2020 al Preşedintelui Tribunalului Prahova.

    a.1.Se interzice accesul justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor şi a celorlalţi participanţi la proces care declară, pe propria răspundere, efectivelor de jandarmi care asigură paza, că în ultimele 21 zile au călătorit în zonele de risc menţionate de Departamentul de Situaţii de Urgenţă , au intrat în contact cu persoane confirmate sau suspecte de infectare cu virusul COVID – 19, s-a luat faţă de acestea măsura izolării la domiciliu sau de carantinare, au răspuns afirmativ la oricare din întrebările cuprinse în chestionarul din Anexa nr.1I la prezentul ordin sau care la termometrizarea la intrarea în instituţie au o temperatură mai mare de 37,30C .

  1. 11. Justiţiabilii şi/sau reprezentanţii precum şi ceilalţi participanţi la proces care se află în situaţiiile de la punctul a 2 sau a.1. din prezentul articol, cărora nu li se permite accesul în instituţie, vor putea completa modelul de cerere –tip, pentru care nu este permis accesul în instituţie -în scopul prevenirii infectării şi răspândirii cu virusul COVID-19, existent la jandarmii care asigură paza instanţei, cerere tip care va fi ANEXA A II la prezentul Ordin.”

Persoana responsabilă din cadrul detaşamentului de pază va transmite de îndată cererea – tip completată de persoana căreia nu i s-a permis accesul în instanţă, preşedintelui de complet, pentru a dispune.

  1. 12. În situaţiiile de la punctul a2 sau a.1. din prezentul articol, respectiv, atunci când refuză primirea unei persoane ce prezintă simptome de infectare cu SARS-Cov-2, persoana responsabilă din cadrul detaşamentului de pază completează procesul–verbal- aflat în ANEXA B II la prezentul ordin şi înştiinţează, de îndată, preşedintele completului de judecată după caz şi vicepreşedintele coordonator al Comitetului de Securitate şi sănătate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova, pentru a fi dispuse măsurile administrative sau judiciare necesare.

13. Procesele-verbale menţionate la punctul 12 precum şi chestionarele prevăzute la punctul a din prezentul articol vor fi predate, în plic închis, persoanei responsabile din cadrul Comitetului de Sănătate şi securitate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova cel mai târziu în dimineaţa următoare zilei pentru care au fost întocmite/completate

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor