Recuperare medicală la Lovrin: investiție de 7 milioane de euro pentru pacienții din vestul țării

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat importanța serviciilor de recuperare medicală, afirmând că procesul de vindecare nu se încheie odată cu externarea pacientului

Oficialul a efectuat o vizită la Lovrin, în județul Timiș, unde este în construcție o secție externă a Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Noua structură va oferi servicii de recuperare medicală, ortopedie, traumatologie și balneofiziokinetoterapie, completând traseul terapeutic al pacienților care au trecut prin intervenții chirurgicale sau traumatisme.

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea serviciilor de recuperare medicală în județele Timiș și Csongrád-Csanád, precum și armonizarea practicilor prin protocoale comune și schimburi de expertiză. Inițiativa este realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Universitatea din Szeged și Centrul ambulatoriu Móra-Vitál Mórahalom, în cadrul programului „Resilience4Health”.

Finanțarea este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de 7 milioane de euro, precum și din bugetul local al Consiliului Județean Timiș, cu peste 16,6 milioane de lei. Finalizarea investiției este estimată pentru anul 2027.

Ministrul a precizat că Ministerul Sănătății va susține dotarea noului centru cu echipamente medicale și va urmări îndeaproape stadiul implementării.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article