Rata abandonului școlar a crescut îngrijorător în ultimii 10 ani. Peste 14% dintre generațiile elevi de până care au ajuns în clasa a VIII-a, în ultimii 10 ani – perioada 2010-2020 – au abandonat școala, potrivit rapoartelor anuale privind starea învățământului, ale Ministerului Educației. Înseamnă peste 323.600 de elevi. Este echivalentul populației unui oraș cât Iași sau Cluj-Napoca, copii dintre care unii dintre au ajuns adulți între timp, care nu au terminat nici măcar opt clase. Situația este și mai dificilă în mediul rural, unde unul din 5 elevi nu ajunge să termine clasa a VIII-a.
Numărul celor care au abandonat poate fi echivalat cu 12.944 de clase a câte 25 de elevi fiecare, clase în care statul a eșuat să livreze serviciul public de Educație, garantat prin Constituție.
Abandonul școlar este o molimă a sistemului educațional românesc, iar la sat indicii de abandon sunt uriași. Aproape o cincime (19,7%) dintr-o generație școlară (cohortă) se pierde pe parcursul învățământului primar și gimnazial în mediul rural, comparativ cu numai 4,9% în mediul urban, mai arată rapoartele oficiale.
Există însă programe de reducere și chiar de eradicare a abandonului școlar care dau rezultate foarte bune în școlile publice, cel puțin asta susțin profesorii implicați în acestea – proiectele sunt aplicate de organizații neguvernamentale care finanțează programe de tip after school care includ masa caldă, pregătire suplimentară și orientare școlară.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe informații gasiți aici:Peste 320 de mii de copii au abandonat școala în generațile care au terminat clasa a VIII-a în ultimii 10 ani, un număr echivalent cu populația Clujului / În mediul rural o cincime dintr-o generație „se pierde” în primii 8 ani de școală – Edupedu.ro