logo
RNTV Live

Raportul Curţii de Conturi: În 2014-2015, CSM a dat nelegal peste 2 milioane de lei Asociaţiei Sportive Baschet Club Asesoft Ploieşti care nu a reprezentat Ploieştiului nicăieri!

csm bomba
Raluca Eparu

Consilierilor locali ploieşteni le-a fost adusă la cunoştinţă, în şedinţa de astăzi, decizia Curţii de Conturi a României cu privire la raportul făcut în Primăria Ploieşti anul trecut. Din întregul raport, situaţia Clubului Sportiv Municipal se întinde pe mai multe pagini. Astfel, în acest act se arată că activitatea clubului a fost bazată pe o multitudine de abateri de la lege. CSM a finanţat Asociaţia Sportivă Baschet Club Asesoft Ploieşti cu plăţi nelegale în valoare de 2.175.834 lei, deşi această entitate nu a desfăşurat acţiunile sportive prevăzute în contractul de finanţare nerambursabilă, drept pentru care au fost calcularte majorări de întârziere de 870.196 de lei. “În perioada 2014-2015 s-au încheiat nelegal contracte de finanţare nerambursabile cu Asociaţia Sportivă Baschet Club Asesoft Ploieşti, pentru finanţarea activităţii sportive în condiţiile în care aceasta nu desfăşura direct aceste activităţi, în fapt realizându-se finanţarea indirectă a unei structuri sportive de drept public-neeligibilă conform art 3(1) din legea 350/2005, iar în baza acestor contracte au fost alocate fonduri bugetare de 2.175.834 lei din care în 2014-1.602.000 lei şi în 2015-573.834 lei”, se arată în acest raport. Asociaţia nu a fost înscrisă în nicio competiţie sportivă drept pentru care a primit degeaba aceşti bani. Problemele semnalate nu sunt doar aici. Din analiza proiectului de buget şi a raportului de specialitate făcut de CSM, dar avizat de Direcţia Economică din primărie, s-a constatat că elaborarea şi fundamentarea bugetului CSM a fost făcut prin încălcarea legii, pentru că fondurile propuse nu au avut la bază cheltuielile aferente fiecărei secţii sportive în parte. Aceasta este doar o parte din raport, vom reveni pe subiect în alte materiale pe care le vom public astăzi.

 

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor