logo
RNTV Live

Proiectul privind prelungirea contractului cu Apa Nova, prorogat/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Proiectul privind prelungirea contractului cu Apa Nova, prorogat!

Prelungirea contractului cu Apa Nova pe zece ani, perioadă în care operatorul îşi asumă investiţii de 36,7 milioane de euro fără TVA, a reprezentat mărul discordiei în ultima ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești. Ciudat, sau nu, discuțiile au avut loc între consilierii PNL și primarul Andrei Volosevici, iar decizia finală a aleșilor locali a fost prorogarea proiectului.

Consiliul Local Ploiești a decis, în cadrul unei ședințe extraordinare, prorogarea proiectului privind prelungirea contractului cu Apa Nova pe zece ani, perioadă în care operatorul îşi asumă investiţii de 36,7 milioane de euro fără TVA, în ciuda insistențelor primarului Volosevici de a vota acest proiect.
Primarul Andrei Volosevici a argumentat în faţa consilierilor că valoarea investiţiilor propuse pentru perioada de prelungire ar fi mai mult decât dublă faţă de investiţiile efectuate de operator până acum în municipiu. Mai mult, potrivit noii înţelegeri, obligaţia va fi ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru modernizarea sistemului, eliminând posibilitatea ca operatorul să deconteze investiţii făcute în sedii sau în bunuri care n-ar rămâne neapărat în Ploieşti la finalul contractului. Totodată, primarul a mai declarat că lucrările propuse acum, precum canalizarea cartierului Mitică Apostol sau extinderea de reţele, sunt absolut necesare în municipiu, iar respingerea variantei Apa Nova ar presupune ca ele să fie susţinute din bugetul propriu, cu eforturi foarte mari.
Cu toate acestea proiectul va reintra în analiza Comisiei de specialitate, urmând ca într-o viitoare ședință să fie supus din nou dezbaterii legislativului ploieștean.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/licitatie-pentru-cursele…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor