logo
RNTV Live

Privind la alții…

cristian anghelescu
Cristian Anghelescu

Nu trece zi fără să nu-mi amintesc nebunia la care s-a ajuns în sportul prahovean. Dintr-un oraș care propunea, săptămânal, întreceri la cel mai înalt nivel al sporturilor de echipă, Ploieștiul se dovedește a fi cel mai sărac muninicipiu din țară în acest domeniu – și nu numai! – în ciuda excepționalelor valențe pe care le are, în mai toate domeniile. Atâta doar că, din păcate, a ajuns să fie condus strict din punct de vedere politic, marile bătălii pentru hălcile împănate ale puterii cuprinzând, inevitabil, și sportul.

Ajuns de notorietate, conflictul a generat “morții și răniții” de serviciu,  echipele din cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploiești fiind radiate pur și simplu din campionatele de elită. Va trebui să treacă o bună vreme pentru ca sporturile sacrificate să poată renaște și, implicit, o alta pentru a se ajunge măcar acolo de unde a început dezastrul! Adică, mai exact, să fie reparat răul produs cu înverșunare și crasă indolență!

Ceea ce ne deranjează pe noi, “ceilalți”, nealiniații politic, nepricepuții într-ale manevrelor și tertipurilor care au lăsat Ploieștiul la marginea virtuților românești în materie de sport, este altceva: cum Dumnezeu o fi posibil ca în alte locuri din România să se aplice o lege iar aici, la noi, o alta? De ce la Zalău, de exemplu, primarul Ionel Ciunt – fost prefect – în ciuda faptului, auto recunoscut, că nu este un om de sport, şi-a anunţat intenţiile clare de a menține fenomenul sportiv și, mai mult, de a-l susţine?

Se poate verifica și, mai mult, chiar se poate învăța cum se generează ambițiile la alții!

“Imediat după instalarea noului primar, autorităţile locale au devenit cel mai important finanţator al echipelor CS Volei Municipal şi FC Zalău, iar Primăria susţine mai multe cluburi pe baza unor proiecte. În plus, aceleași autorităţi administrează şi cele mai importante baze sportive de la poalele Meseşului, precum Stadionul Municipal, Sala Sporturilor sau terenurile de tenis! Prima “piatră de încercare” a avut-o încă din primele zile ale mandatului, când Ionel Ciunt s-a implicat decisiv în rezolvarea problemei de buget de la CS Volei Municipal, într-un moment în care echipa de volei se afla într-o situaţie critică. Acum, totul a revenit la normal şi vicecampioana României poate îndeplini visele iubitorilor sportului de la fileu, adică aducerea titlului naţional la Zalău!” Așa scrie publicația Sportul Sălăjean…

Adică, oameni buni, exact ce spuneam anterior: există destui primari în țară care susțin acest fenomen sportiv și dovedesc că-l și pot gestiona legal! Numai aici, practic la marginea Capitalei, nu numai că se dovedește contrariul dar se și sesizează reaua voință, gândirea colectivă obtuză.

Practic, nici măcar nu ar mai trebui să pun sare pe rană de vreme ce cicatricea a prins crustă și, implicit, nu mai deranjează. Dar, cu gândul la normalitate, mai aproape de doritul bine în dauna răului ce nu se mai oprește, mă trezesc, săptămânal, scriind despre viitorul apropiat și despre cei care, poate, vor avea mai mult bun simț față de cei care și cred în ei! Și-i votează, așa, la nesfîrșit!

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor