Informare meteorologică
Prefectura Prahova informează că vine frigul şi zăpada de astăzi
Începând de astăzi ora 14:00 şi până în data de 01 noiembrie, ora 10:00, vremea devine foarte rece şi vor fi prezente şi precipătaţiile. Potrivit informării meteorologice, fenomenele vizate vor fi : vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte mai ales în zonele deluroase
În intervalul menționat vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.
În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.
Notă: În dimineața zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.