Tânărul din Telega condamnat la moarte în Malezia pentru trafic de droguri, mutat din „Inchisoarea Iadului”
Prahoveanul condamnat la moarte în Malaezia pentru trafic de droguri a fost mutat din „Inchisoarea Iadului”.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de către avocatul său, Artin Sarchizian. Până în prezent prahoveanul a fost închis într-un penitenciar unde deţinuţii sunt supuşi la torturi inimaginabile.Una dintre ele este şi cea cunoscută printre deţinuţi sub numele de „congelator”. Adică o cameră minusculă, fără uşi sau ferestre, unde temperatura este în permanenţă extrem de scăzută. Cei care sunt închişi aici primesc ca mâncare doar trei felii de pâine şi o ceşcuţă de lapte.
Prahoveanul a scăpat deci din acest loc din Infern. A fost mutat într-un penitenciar unde condiţiile sunt cu mult mai omeneşti.
“Ionut este mai bine. L-au mutat într-un alt penitenciar, unde condiţiile par a fi mai omeneşti . Aşteaptă cu nerăbdare veşti, de aici din România. Se fac paşi în direcţia asta de către Ministerul Justiţiei, în sensul că s-au demarat discuţii pentru încheierea unui acord, privind comutarea pedepsei cu moartea, iar săptămâna viitoare aflăm cum stau lucrurile. În principiu, se aşteaptă răspunsuri favorabile”, a declarat avocatul Artin Sarchizian pentru cancan.ro.
Ionuţ Gologan, tânărul din Telega a fost prins cu droguri asupra lui pe 26 iunie 2012, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur. În septembrie 2013 a fost condamnat la moarte. Avea asupra lui 1,494 de grame de metamfetamina.
Pentru mai mulşte ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro