Prahova, potenţial enorm pentru cicloturism

app

Autorităţile aşteaptă legiferarea, iar ONG-urile vor ca primăriile să se implice mai mult

Iubitorii de natură şi de drumeţii pe bicicletă aşteaptă cu nerăbdare să fie aprobată o hotărâre de guvern care legiferează turismul pe bicicletă şi care obligă autorităţile judeţene să se implice. Ministerul economiei vrea cât mai multe trasee pentru bicicletă imediat ce această hotărâre de guvern va fi aprobată. Mai mult, consiliile judeţene care nu vor face comisii pentru ciclotrasee, vor fi amendate. În Prahova există mai multe trasee amenajate pentru biciclete, dar doar la Sinaia, primăria s-a implicat pentru a realiza aceste trasee.

Pe bicicletă, pe dealurile Urlaţiului

La Urlaţi, zona Dealu Mare, Cycling Romania, un ONG, ajutat de 4 voluntari străini şi 30 de tineri din localitate, care au format Clubul tinerilor Inovativi a reuşit să facă 7 trasee pentru bicicletă din 2014 şi chiar dacă nu sunt omologate şi poate nu sunt făcute chiar ca la carte, aceste drumuri sunt foarte vizitate. Promotorul acestei idei este ploieşteanul Mircea Crisbăşanu, un tânăr de 32 de ani care a studiat în olanda, unde a văzut că mersul pe bicicletă poate fi un stil de viaţă, iar în România, o ţară cu potenţial turistic extraordinar, poate aduce milioane de turişti. Tocmai de aceea, când s-a întors acasă, tânărul a deventi ghid autorizat şi a început să organizeze tururi cu bicicleta în toată ţara, dar mai ales la Urlaţi, unde a şi făcut cele 7 trasee.

1535676_10202578566292700_1786660013_n cu bicicleta printre vii

“Traseele acestea nu sunt omologate pentru că nu avem cadru legal, dar ca să faci unul nu e nevoie de o mare cheltuială. Îţi trebuie vopsea să marchezi drumul, câteva materiale pentru panouri, toaletări de vegetaţie pe unde aceasta a crescut peste poteci, dar pe urmă trebuie să le întreţii. Îţi trebuie o echipă care să meargă pe aceste drumuri şi să vadă ce s-a stricat şi să repare. Doar cu mine, în grupuri, în 2014 au mers 500 de turişti pe traseele de la Urlaţi, mulţi dintre ei străini,  iar în 2015, 1.500. Îţi dai seama că ăsta nu e numărul real de turişti, ei sunt mult mai mulţi, pentru că a fost suficient să meargă cineva pe acolo şi din gură în gură să se audă cât e de frumos. Pentru că zona este spectaculoasă dacă o iei la pas sau cu bicicleta”, explică Mircea Crisbăşanu.

prin padure

Profit maxim cu cheltuieli minime

La Urlaţi, primarul localităţii s-a arătat interesat de proiect, dar aşteaptă cadrul legislativ. În tot acest timp, mircea a dus turiştii la cramele din zonă, le-a arătat nu numai ce vin bun are Prahova, ci şi ce mâncare delicioasă şi cum sunt toate mai bune într-un cadru de poveste, la aer curat. “De ceva timp lucrăm la restaurarea unei case vechi de 100 de ani, tot la Urlaţi. Este un proiect personal, dar sigur va aduce turişti mulţi în zonă. Când va fi gata, casa va găzdui turişti pasionaţi de ciclism. De aici vom pleca în ture şi vom vizita întreaga zonă. vom face evenimente, pentru că ele atrag turiştii în număr mare şi aşa promovăm cel mai bine zona. Toamna se fac astfel de evenimente, când temperaturile sunt bune pentru mers pe bicicletă, s-a făcut vinul, iar peisajul este superb”, povesteşte Mircea. Tânărul spune că întregul judeţ poate fi promovat prin cicloturism, pentru că oamenii au ce vedea la noi şi tocmai de aceea face un apel către autorităţi să se implice. “Ca să-ţi dai seama de cât de profitabil este cicloturismul îţi pot spune că la nivel european se scot 44 de miliarde de euro pe an din tot ce înseamnă cicloturism, în comparaţie cu 40 de miliarde de euro pe an, cât ies de pe urma croazierelor de lux. Turistul pe bicicletă este un om educat care vrea să fie sănătos într-un mediu sănătos şi care este şi un bun consumator. Şi asta trebuie exploatat”, spune Mircea Crisbăşanu.

Act legislativ binevenit

Odată ce totul va fi legiferat, ministeru Economiei dă asigurări că există numeroase surse de finanţare pentru acest proiect, inclusiv fonduri nerambursabile comunitare, “Crearea, amenajarea şi omologarea traseelor de cicloturism va duce la creşterea circulaţiei turistice la nivel naţional, regional sau local”, precizează proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice privind crearea, amenajarea şi omologarea traseelor de cicloturism. “De exemplu, în Germania, cicloturismul este singura ramură de turism care înregistrează constant creşteri de peste 10% pe an în ultimul deceniu, şi implică multe milioane de turişti germani care fac anual concedii pe bicicletă în alte ţări europene şi sunt tot mai interesaţi de Estul Europei”, se spune în nota de fundamentare. Proiectul de act normativ stabileşte şi amenzi care pornesc de la 3.000 de lei şi ajung până la 20.000 de lei,  pentru consiliile judeţene care nu vor organiza comisiile judeţene de ciclotrasee, entităţile care vor aviza realizarea de ciclotrasee noi, modificarea sau desfiinţarea celor existente. Ciclotraseele se stabilesc pe piste de biciclete, pe drumuri publice pe care circulaţia este interzisă autovehiculelor, pe drumuri de utilitate privată deschise circulaţiei biciclistice de către administratorii acestora, sau în zone cu viteză limitată la 30 km pe oră. Lungimea ciclotraseelor se alege astfel încât durata normală de parcurgere să fie de: 5-12 zile în cazul celor de rang naţional, de 2-5 zile în cazul celor regionale şi de maximum o zi în cazul celor locale.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here