logo
RNTV Live

Ploieștiul este invadat de țânțari, căpușe și șobolani. Ce spune primarul Adrian Dobre – VIDEO

Oana Stoica

Situație critică la Ploiești. Pentru că de 10 luni nu s-au mai efectuat lucrări de dezinsecție și deratizare, tot orașul a fost invadat de țânțari, căpușe și șobolani. De ce s-a ajuns aici? Deși există un contract în vigoare cu operatorul acestor servicii, există facturi restante către această firmă. Motivul invocat de directorul economic al Primăriei Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, pentru care aceste plăți restante au fost blocate, este că ”sumele au depășit valoarea estimată a contractului și sunt ilegale”. Ilegale sau nu, acest aspect nu a fost elucidat în ultimele luni nici de către ANAF și nici de alte instituții de control ale statului. Cum primarul Adrian Dobre nu vrea să-și asume răspunderea deblocării acestei situații, a anunțat că se va face o achiziție directă a acestor servicii. Până atunci…ploieștenii sunt lăsați pradă insectelor care le pot provoca alergii sau chiar boli. Copii și bătrânii sunt categoriile cele mai vulnerabile în fața invaziei de țânțari agresivi și căpușe, care sunt peste tot în oraș.

Iată ce spune primarul Adian Dobre despre această situație fără precedent! VIDEO

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor