logo
RNTV Live

Ploieştenii vor putea călători în troleibuze noi. Când intră pe trasee?

troleibuz
Mihai Constantinescu

Ploieştenii vor putea călători în troleibuze noi. Când intră pe trasee?

Veşti bune pentru ploieşteni! Ieri, municipalitatea a semnat  contractul privind „Achiziționarea a 20 de troleibuze normale cu lungimea de cca 12 m destinate transportului public urban de calatori pentru Municipiul Ploiești”.

Acestea vor fi achiziționate printr-un proiect finanțat cu fonduri Regio.

Noua investiţie a municipalităţii ploieştene se va realiza prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Câştigătorul licitației, iniţiată în acest context de către  Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, este firma Solaris.

Municipiul Ploieşti va beneficia de 20 de troleibuze noi, complet electrice, ce vor fi utilizate pe cele două trasee de troleibuze existente, care înregistrează zilnic o frecvenţă ridicată de călători, respectiv  ruta 44 (11 troleibuze) şi ruta 202 (9 troleibuze).

Capacitate

Noile mijloace de transport public vor asigura funcționalitatea la capacitatea de 100% a liniilor existente de troleibuz și respectarea orarului curselor, inclusiv la orele de vârf.

Troleibuzele ce vor fi achiziţionate de administraţia locală vor avea  o capacitate de minim 70 pasageri, din care 30 de locuri pe scaun şi vor contribui la creșterea calității aerului, asigurarea de condiţii superioare de transport, prin dotările de care vor dispune, respectiv podea joasă, 100% electrice, cu emisii  zero, vor fi mai puțin zgomotoase, cu facilități STI – sisteme inteligente de transport, în condițiile în care se estimează și creșterea gradului de utilizare a acestui mijloc de transport la nivel local,  în defavoarea transportului auto privat.

Totodată, cele 20 de troleibuze achiziţionate în cadrul acestui proiect vor veni dotate cu sistem de informare a pasagerilor, tracking GPS şi anunţarea staţiei următoare, sistem de climatizare, sistem de supraveghere video, sistem automat de taxare, computer gestiune management trafic, display pentru anunţuri şi reclame, validatoare.

Noile mijloace de transport urban, împreună cu celelalte 18 autobuze diesel Euro6, ce au fost achiziționate deja de municipalitate, vor îmbunătăţi flota de  mijloace de transport ecologice, în municipiul Ploiești. Aceste troleibuze reprezintă doar o etapă în ceea ce înseamnă angajamentul luat de conducerea primăriei de a înlocui flota de mijloace de transport învechite şi uzate cu un sistem de transport eficient, ecologic, dedicat călătorilor.

Valoarea totală a proiectului este de  47.690.600,00 lei, iar perioada de implementare a acestuia se va încheia la data de 31 decembrie 2022.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/video-cel-mai-impresionant-si-complex-film-dedicat-ploiestiului/?fbclid=IwAR0GYJZDnSdEiRs6Pl8YZDX2diV-o085aIAg9QUSnWfmAmaWtXGABuTIPOc

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor