logo
RNTV Live

Ploieștenii, îngenunchiați de rata inflației, cea mai mare din ultimii 19 ani/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Ploieștenii, îngenunchiați de rata inflației, cea mai mare din ultimii 19 ani.

Rata anuală a inflaţiei a crescut în 20 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, de la 13,3% până la 13,4%. Nu mai puţin de 18 state membre, printre care se numără şi țara noastră, au înregistrat în luna septembrie o rată anuală a inflaţiei mai mare de 10%. Iar acest lucru este intens resimțit și de ploieșteni, care în prezent fac cu greu față cheltuielilor de zi cu cu zi.

Ploieștenii, îngenunchiați de rata inflației

Pe fondul creșterii accelerate a prețurilor, inflația din luna septembrie a ajuns la 15,9%, cea mai mare din ultimii 19 ani. Scumpirea cea mai pronunțată s-a înregistrat la prețurile mărfurilor alimentare (19%), urmată de mărfurile nealimentare și servicii, potrivit INS.

Potrivit deputatului Bogdan Toader, președintele PSD Prahova,  coaliția aflată la guvernare încearcă să vină cu noi măsuri în sprijinul populației, printre măsuri numărându-se creșterea salariului minim pe economie și a valorii punctului de pensii.

Deputatul prahovean a susținut totodată că acest trend al creșterii inflației nu poate fi oprit deoarece reprezintă o problemă la nivel mondial.

Creșterea inflației este intens resimțit și de ploieșteni, care în prezent fac cu greu față cheltuielilor de zi cu cu zi și spun că se așteptau ca Guvernul României să îi ajute mai mult.

Una dintre măsurile luate de Guvernul României, care a venit în sprijinul persoanelor sărace și care va continua și în 2023 o reprezintă acele carduri sociale.

Banca Naţională a României estima la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor