Sursă foto: CSM Ploiești

Patru sportivi ai secției de înot de la CSM Ploieşti au participat, în acest weekend, la Campionatul Naţional de Cadeţi – 13-14 ani, desfășurat la Târgu Mureş. Micii înotători revin în Prahova cu un titlu de campion naţional şi cu patru medalii de bronz!

Luca Marinescu este sportivul care a reuşit din nou să cucerească titlul de campion naţional în proba de 400 metri liber, de data aceasta la categoria de vârstă „13 ani”. El și-a îmbunătățit cu aproape 4 secunde timpul realizat în urmă cu ceva mai mult de un an: 4:22.90 minute, faţă de 4:26.81 minute, în iunie 2022!

Marinescu a obţinut de asemenea o medalie de bronz, în proba de 800 metri liber, cu timpul 9:12.05 minute.

Celelalte trei medalii de bronz au fost aduse de Darius Radu (14 ani), la 400 metri mixt (timp 5:04.52 minute) şi 1500 metri liber (timp 17:15.02 minute) şi de Teodora Roman (13 ani), în proba de 100 metri bras, cu timpul 1:19.86 minute.

Sportivii pregătiţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma au fost aproape de podiumul de premiere și la alte probe. Fabian Păun (14 ani), cel de-al patrulea înotător deplasat la Târgu Mureș, a ocupat locul al 4-lea în proba de 200 metri fluture.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *