logo
RNTV Live

Piața Centrală, subordonată primarului din Câmpina!

Piata-Centrala-9
Ștefan Petre

A treia încercare de a desființa Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare (SPAEPCA) din Câmpina i-a ieșit primarului Alin Moldoveanu.

Publicația câmpineană Oglinda de Azi anunță că desființarea unui serviciu apărut încă din 2005 a avut loc în ședința Consiliului Local de miercuri, 29 martie, atunci când o nouă majoritate, creată conjunctural, formată din 11 consilieri municipali, a susținut inițiativa primarului.

Site-ul Republika News nota luna trecută că propunerea edilului din Câmpina a fost respinsă de Consiliul Local atât în 2021 (cu 5 voturi pentru și 14 împotrivă), cât și în 2022 (cu 4 voturi pentru, 6 voturi împotrivă, 6 abțineri), aleșii locali motivând, între altele, că trecerea Piaței Centrale în subordinea primarului n-ar aduce niciun beneficiu real pentru comunitate, fiind doar un gest de răzbunare al lui Alin Moldoveanu, aflat în conflict deschis cu Marian Nistor, șeful Pieței la acea vreme.

Inexplicabil, consilierii Marius Anghelescu – PMP, Valentin Crețu – USR, Viorica Vane – USR, Dan Nica – PNL, Florin Marcu – PNL au susținut anul acesta un proiect împotriva căruia au votat anul trecut, deși structura lui a fost identică!!

Cei 11 consilieri locali care au votat pentru desființarea Serviciului Piața Centrală sunt următorii: Liviu Briciu și Cosmin Raț (POL), Costel Filip (independent), Marius Anghelescu (PMP), Valentin Crețu și Viorica Vane (USR), Roxana Gheorghe, Noemi Ionescu și Loredana Iordache (Partidul Verde), Dan Nica și Florin Marcu (PNL).

Oficial, „din analiza fondului de salarii întocmită de Direcția juridică, rezultă că prin desființarea serviciului se va realiza o economie la bugetul local de 620.000 lei anual, sumă estimată, luând în calcul faptul că în compartimentul funcțional care va prelua obiectivul de activitate al serviciului va fi prevăzut un număr mai mic de posturi, comparativ cu cel din structura actuală a acestui serviciu, reducându-se cu un număr de 9 posturi, activitățile suport urmând a fi preluate de celelalte structuri funcționale din cadrul Primăriei”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor