CRIZA DIN UCRAINA: AVEM O CHEIE ÎN CARE SĂ INTERPRETĂM ȘTIRILE ZILEI? – de Cristian Felea

Preocupările europenilor, deci și ale noastre, în legătură cu criza din Ucraina sunt legitime și, după cum o dovedește accelerarea evenimentelor din ultimele luni, total îndreptățite. Întrebările despre “cum s-a ajuns aici?” și “ce urmează?” sunt firești, mai ales atunci când știrile vehiculate public nu ne oferă nicio cheie de interpretare, iar unele se contrazic.

Există însă o constantă a geopoliticii ruse, cel puțin după războiul prin care Imperiul Rus a rezistat campaniei pe care a inițiat-o Napoleon, iar aceasta vizează (mai ales) expansiunea spre Vest, către inima Europei.

Stăvilirea de către Occident a acestei tendințe a îmbrăcat diverse forme, de la argumentul diplomatic și cointeresarea economică la forța armelor, dar atât timp cât – sub o formă sau alta – Imperiul Rus va exista, valurile de confruntare cu ambițiile Moscovei nu vor putea fi evitate.

Moscova nu este și nu a fost niciodată singură în acest tip de confruntări și a găsit mereu aliați europeni care să-i împărtășească conjunctural interesele; situație care se repetă și astăzi, în campania prin care Vladimir Putin vizează Ucraina. De aceea ce se întâmplă acum în Ucraina privește întreaga Europă și, evident, România și pe români.

IMPERIALISMUL RUS

Sursa: www.timpul.md

Oricât ar părea de ciudat, există un foarte viu și manifest mesianism rus care a alimentat orice doctrină modernă a Moscovei în privința geopoliticii sale: ideea că ar fi “A treia Romă”, cea care conduce cruciada ortodoxă și slavă împotriva necredincioșilor.

De aici au apărut și obiectivele: către Vest, până la fluviul Elba și Carpați, în Balcani, către frații slavi și în Sud, până la Ierusalim, trecând prin vechiul Constantinopol. O mică paranteză aici: pentru ideologii ruși panslaviști, românii din exteriorul Arcului Carpatic sunt slavi de limbă latină, dovada fiind că ritualul bisericesc ortodox este (era în secolul XIX) slavon.

Ucraina, ca și România, a avut în secolul XIX teritorii – ce intră în actualele frontiere – stăpânite de imperiile rus, austro-ungar și otoman. În expansiunea sa către est și sud, Imperiul Rus a amenințat la începutul secolului XIX teritoriile poloneze din Ducatul Varșoviei (provocând reacția lui Napoleon) și a declanșat campania împotriva Imperiului Otoman (când a ocupat Basarabia) și a întreținut ambițiile sârbilor (Obrenovici) și ale grecilor (Eteria) de a declanșa revoluții de eliberare creștine în Balcani.

Pentru Balcani, planul Moscovei era acela de a “răspunde strigătului frățesc ortodox și slav” prin extinderea controlului “Celei de-A Treia Rome” (adică imperial) în întreaga Peninsulă Balcanică, inclusiv în Grecia.

Eliberarea Balcanilor ar fi deschis Moscovei calea către Constantinopol (A Doua Romă) și, mai departe, către Ierusalim; pentru că Imperiul Rus trebuia să devină, după cum o cerea și testamentul imperial al Ecaterinei a II-a, marele și veșnicul ocrotitor al Ierusalimului, până la Parusie.

Deși pare un basm, acest basm a dus la izbucnirea Războiului Crimeii (1853 – 1856) sau la Războiul Ruso-Turc (1877 – 1878), dar și la ocuparea Poloniei. O bună parte a escaladărilor din Primul și al Doilea Război Mondial au fost alimentate de ambițiile Imperiului Rus și, evident, de contra-reacția Occidentală, condusă și în deceniul al II-lea ca și în al V-lea al secolului XX de către Germania.

Fără a intra în detalii atât de bine cunoscute, dar și pentru că nu putem dezvolta aici toate aspectele confruntării Imperiului Rus cu Occidentul, ar mai trebui amintit doar că în perioada 1989 – 1991 s-au creat condițiile externe și interne pentru implozia URSS – adică a Imperiului Rus în arhitectura comunistă. În acest mod Ucraina și Moldova au reușit să se desprindă formal din imperiu, dar nu și să se elibereze.

În anul 2007, Vladimir Putin a dat semnalul reluării valului de expansiune către Vest și Sud, denunțând formatul de cooperare NATO – Rusia. Occidentul a răspuns la reuniunea NATO de la București cu invitarea Ucrainei să se asocieze la NATO, iar mai târziu acceptând în Alianță câteva state balcanice: Albania, Macedonia de Nord și Muntenegru.

Ca să arate că – spre deosebire de Elțîn – nu glumește, Vladimir Putin a început să-și arate colții cu acțiuni în forță, atât către Vest, cât și spre Sud:

(i) A atacat în Georgia în 2008 (un alt stat fost sovietic care a cochetat cu Occidentul, încercând să se alăture NATO) și a ocupat Osetia de Nord și Ingușeția;

(ii) A atacat în Ucraina în 2014, desprinzând Crimeea și Donbasul;

(iii) A forțat Belarus – folosindu-se de teama lui Lukașenko că poate pierde puterea – să redevină parte integrantă de facto a Imperiului Rus;

(iv) A intrat în Siria și în Libia – folosindu-se de slăbiciunile respectivelor state – pentru a preveni extinderea influenței Turciei în spațiul respectiv, dar și pentru a submina alianța Occidentului cu state ca Israelul, Egiptul, Iordania și Arabia Saudită;

(v) În 2015 – 2016 a aprobat o masivă campanie de intervenție, prin serviciile speciale de informații ale Armatei Ruse, în deturnarea campaniilor electorale “Brexit” și pentru alegerile la Casa Albă, în încercarea – parțial reușită – de a diviza Occidentul (“Fractura Atlantică”).

SILOVIKI – BĂRBAȚII PUTERII

O analiză “Le Monde” privind verticala puterii de la Moscova, arată că Vladimir Putin este cel care stabilește linia generală de acțiune, pe care o aplică Serghei Lavrov, Serghei Şoigu sau Dmitri Kozak.

În cadrul Consiliului de Securitate al Federației doar o mână de oameni îl sfătuiesc pe președinte: cei doi Serghei, Lavrov și Șoigu, fac parte din acest organism presupus a lua cele mai importante decizii. Foarte puține personalități publice iau parte la aceste întâlniri, care sunt organizate de secretarul președintelui, Nikolai Patrușev, fostul șef al serviciilor secrete.

Printre membrii discreți, dar influenți, se mai numără Serghei Narîșkin, director al informațiilor externe, fost ofițer de informații. Narîșkin este un personaj discret și a ocupat în trecut funcții publice în organigrama Kremlinului.

Lavrov este deopotrivă deschis și sec, amabil și tăios și impresionează prin cunoștințe, memorie, talent și rezistență, cunoaște dosarele pe de rost. A suferit un declin în fața celor care cer radicalizarea, considerând că Kremlinul ar trebui să renunțe la falsul liberalism și să se arate mai ofensiv. Confruntat cu ascensiunea belicoșilor, ministrul Lavrov se prezintă acum un bastion al dialogului, dornic de negociere.

Serghei Șoigu, ministrul apărării, este cel care menține presiunea, pentru a întări sentimentul general de nesiguranță în Occident. Pe 21 decembrie 2021, Putin a fluturat amenințarea tehnico-militară în fața occidentalilor acuzați că nu și-au respectat promisiunile după căderea URSS și că au organizat extinderea NATO către granițele ruse.

Serghei Șoigu nu numai că a dislocat aproximativ 120 de mii de militari de-a lungul graniței cu Ucraina (a noua parte din totalul armatei ruse), el coordonează manevre și în Belarus, dar și în Marea Neagră. De asemenea, a avertizat până la sfârșitul lunii februarie marina militară își va înmulți exercițiile  în Atlantic, Arctica, în Pacific și Mediterana.

Un alt personaj cheie Dmitri Kozak, adjunct al șefului administrației prezidențiale, apropiat de Putin încă din anii 1990, în calitate de primar al Sankt Petersburgului. De atunci, el a urcat în eșaloanele superioare în umbra lui Vladimir Putin, pe măsură ce acesta se ridica politic la Moscova.

Este omul de încredere pentru dosarele delicate, cum este cazul negocierilor în “Formatul Normandia”. Fost director de campanie electorală, fost vicepremier și fost succesor desemnat, este renumit pentru eficiența sa operațională. (www.lemonde.fr/international)

CÂT DE EFICIENT ESTE EFORTUL DIPLOMATIC?

Resortul diplomatic nu poate funcționa atunci când înfrunți un imperiu condus de un autocrat care a pus în mișcare un uriaș sistem pe care l-a îndoctrinat să se mobilizeze pentru un război iminent, în care trebuie să învingă.

Vladimir Putin, secondat îndeaproape de un Lavrov, au tratat în ultimele zile canalele diplomatice de parcă ar fi o pierdere de timp, iar pe omologii lor din Europa ca pe interlocutori nesemnificativi, dacă nu chiar deranjanți.

Într-o analiză a “Adevărul”, se arată că Occidentul a luat în calcul suplinirea canalului diplomatic cu o ofensivă de demascări mediatice care să pună Kremlinul în fața unor dezvăluiri ale planurilor sale în fața întregii lumi, astfel încât retorica propagandei să fie tot mai puțin eficientă în a acoperi intențiile reale ale lui Putin.

Astfel, titrează “Adevărul”, în ultimele săptămâni, administrația Biden a detaliat mișcarea forțelor ruse de operațiuni speciale la granițele Ucrainei, a dezvăluit un plan rusesc de a crea un videoclip cu o falsă atrocitate ca pretext pentru o invazie, a subliniat planurile de război ale Moscovei, a avertizat că o invazie se va solda cu mii de morți și a sugerat că ofițerii ruși au îndoieli cu privire la deciziile lui Putin.  

Apoi, vineri, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Biden, a declarat reporterilor de la Casa Albă că Statele Unite văd semne de escaladare din partea  Rusiei și că există o “perspectivă credibilă” de acțiune militară imediată.

Alți oficiali au spus că anunțul a fost determinat de noi informații care semnalau că o invazie ar putea începe miercuri. La îndemnul Casei Albe, agențiile secrete au desecretizat informații Congresului și le-au împărtășit cu reporterii.

Asistăm la una dintre cele mai agresive operațiuni de dezvăluiri de informații de către Statele Unite, de la criza rachetelor din Cuba. Este o manieră neobișnuită, în parte pentru că președintele Biden a precizat în mod repetat că nu are intenția de a trimite trupe americane să apere Ucraina.

De fapt, Casa Albă a avertizat lumea cu privire la o amenințare urgentă, nu pentru a argumenta un război, ci pentru a încerca să prevină unul. Speranța este că dezvăluirile ar putea perturba planurile lui Putin, eventual amânând o invazie și câștigând astfel timp pentru diplomație, sau chiar oferindu-i liderului de la Kremlin șansa de a reconsidera costurile politice, economice și umane ale unei invazii.  

În același timp, oficiali ai administrației Biden au spus că au un obiectiv mai restrâns și mai realist: vor să-i îngreuneze lui Putin să justifice o invazie cu minciuni, subminându-i poziția pe scena globală și construind sprijin pentru un răspuns mai dur.   

Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat, în replică, Statele Unite că ar conduce un atac informațional coordonat ce ar avea ca scop subminarea și discreditarea cererilor echitabile ale Rusiei de garanții de securitate, precum și justificarea aspirațiilor geopolitice occidentale, prin absorbția teritoriului Ucrainei.

SUNT AMENINȚĂRI IMINENTE PENTRU ROMÂNIA?

Iminente nu, dar în creștere, cu siguranță că da. Am auzit formulată – și nu m-am mirat foarte mult – o remarcă ce ne arată cât de mare este efectul propagandei ruse și în România: “Nu trebuia să le permitem americanilor să aducă trupe la noi în țară, pentru că astfel devenim o țintă pentru Rusia!”

Așa cum am arătat mai sus, România este oricum o țintă pentru imperialismul rus, așa că yankeii care au venit aici, la ordinul Casei Albe, și fără să aibă vreun interes special pentru țara noastră, dar fideli promisiunii că ne vor apăra securitatea în conformitate cu Articolul 5 din tratatul NATO, sunt singura garanție că ne putem păstra între granițele noastre.

Există, însă, și o condiție: să luptăm și noi cu convingere pentru țara noastră, așa cum au făcut-o cei care s-au sacrificat pentru România în 1877, între 1916 și 1918, pe fronturile din al Doilea Război Mondial, ori în închisorile comuniste.

Sursa: www.nineoclock.ro

Valul de expansiune imperială spre Est și Sud pregătit de regimul lui Vladimir Putin găsește România în cea mai bună situație din întreaga istorie a confruntărilor cu Occidentul, care au afectat teritoriile pe care le locuim de-o parte și de alta a Carpaților și până la Dunăre și Marea Neagră.

Suntem de 18 ani membri cu drepturi depline ai NATO și din 1998 activăm în diverse formule parteneriale legate de această alianță militară defensivă a Occidentului. Forțele noastre armate au experiență de luptă în comun cu armata Statelor Unite, Marii Britanii, Olandei, Canadei și a altor state membre ale NATO pe diverse fronturi.

Pe teritoriul nostru național există baze militare NATO funcționale (Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii, Smârdan, Cincu și altele), dar și baza americană de la Deveselu, care găzduiește scutul anti-rachetă ce deranjează atât de mult Kremlinul.

Ultimii ani au însemnat și creșterea calității echipamentelor militare cu care armata română este dotată, iar programele de echipare sunt în plin progres, pentru a aduce la media alianței categoriile de forțe care suferă cel mai mult: armata aerului și forțele navale, dar și zona de logistică.

Lipsa de transparență manifestată de Federația Rusă în privința scopului pentru care a masat între 120 și 140 de mii de militari dotați cu cele mai avansate și distructive arme pe care le are în dotare armata sa în Belarus și la câțiva kilometri de frontiera cu Ucraina a determinat România să solicite consolidarea prezenței NATO în România.

La această solicitare au răspuns imediat – în conformitate cu deciziile European Joint Task Force – Statele Unite, care au deplasat în România, din Germania, “Task Force Cougar”, adică 1000 de militari cu blindate și alte echipamente din dotare, aparținând Regimentului 2 de cavalerie staționat în Europa. (www.digi24.ro)

Ministrul apărării francez, Florence Parly, a fost prezentă în România pentru a discuta detaliile organizării unei misiuni de sprijin al armatei franceze în România. Astfel, Franța ar putea trimite în țara noastră, când NATO o va decide, 300 de militari, care vor dispune de 12 tancuri Leclerc, 8 mașini blindate de luptă ale infanteriei, 21 de blindate ușoare, 2 blindate ale geniștilor, plus echipament auxiliar logistic. (stirileprotv.ro)

Ministerul apărării francez a demarat o campanie de recrutări de voluntari pentru a întări forțele armate, Statele Unite au anunțat suplimentarea cu 8500 de militari o forțelor sale armate staționate în Europa. Vasile Dâncu, ministrul nostru al apărării, a anunțat relaxat că deocamdată se discută despre un nou cadru legal care să permită voluntariatul în armată. Nu este cam puțin pentru o țară NATO aflată la linia de contact cu Imperiul Rus?